Dosarul Mineriada | Coposu i-a propus lui Iliescu să preia șefia PNȚCD

Data publicării:
LANSARE - VOLUM - ION ILIESCU - BCU
Ion Iliescu tine un discurs in timpul lansarii volumului "Destinul unui om de stânga. Amintiri", scris de fostul presedinte al României, in aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", in Bucuresti, luni, 13 octombrie 2014. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Noi detalii ies la iveală despre zilele tumultoase de la începutul primului an de democraţie. În ianuarie 1990, Ion Iliescu a primit o ofertă cel puţin surprinzătoare: să intre în PNŢCD, ba chiar să preia conducerea partidului abia reînfiinţat.

Se întâmpla imediat ce fostul Front al Salvării Naţionale, care controla parlamentul şi guvernul privizoriu, dar şi toate instituţiile de forţă, şi-a anunţat intenţia de a deveni partid şi de a candida la următoarele alegeri.

Potrivit rechizitoriului ajuns pe masa judecătorilor, propunerea de a prelua conducerea PNȚCD a venit din partea lui Corneliu Coposu, în timpul întâlnirii cu Ion Iliescu și cu liberalii din 28 ianuarie 1990, în sediul Guvernului.

În acea zi a avut loc un miting al partidelor istorice, PNȚCD și PNL, urmat a doua zi de violențele cunoscute în istoria recentă ca prima mineriadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri