Sari la conținut
News Alert

Dosarul Revoluției a fost clasat. Motivele procurorilor 

 FOTO: Paul Agarici, prin amabilitatea doamnei Gabriela Floare

ACTUALIZARE 14.03. Procurorii militari au cinci explicaţii principale pentru care au clasat dosarul Revoluției.

Aceștia spun că au vrut să găsească vinovați pentru peste 700 de persoane care au murit în decembrie 1989 și pentru alte 1.800 care au fost rănite.

Multe dintre acestea nu au putut prezenta acte medicale care să dovedească faptul că au fost rănite la Revoluție, spun procurorii, care susțin că multe persoane s-au rănit singure pentru că fie nu au știut să folosească armamentul din dotare, fie pentru că au fost induse în eroare. Multe dintre violențele comise după fuga lui Nicolae Ceaușescu au apărut dintr-o stare de haos, de panică generală, spun procurorii.

Aceștia adaugă că aveau în vizor mai mulți suspecți pe care voiau să-i tragă la răspundere pentru că au comis genocid, propagandă de război sau au aplicat tratamente neomenoase, dar aceste infracțiuni nu mai există în noul Cod Penal.

Pe de altă parte, în cazul celor suspectați că au comis omor, tentativă de omor, ucidere din culpă, lipsire de libertate, aceste fapte s-au prescris, astfel că vinovații nu mai pot fi trași la răspundere.

În plus, au mai spus procurorii, unele dintre fapte au fost comise din eroare, mai ales sechestrări de persoane.

Comunicatul Ministerului Public:

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul 11/P/2014 privind fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

Faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989 au făcut, iniţial, obiectul a 4.544 de dosare penale. Astfel:

- în 1244 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti;

- în 17 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi;

- în 317 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj;

- în 169 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara;

- în 233 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel

- în 2564 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Având în vedere incidenţa prevederilor legale referitoare la indivizibilitatea ori conexitatea unor fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care, iniţial, au făcut obiectul unor cauze distincte, pe parcursul desfăşurării cercetărilor, în 2172 de dosare s-a dispus reunirea cu alte cauze, în funcţie de zonele în care au avut loc evenimentele.

De asemenea, în alte 32 de dosare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea parchetelor civile.

În raport de competenţa materială, respectiv de complexitatea cauzelor, o parte dintre dosarele instrumentate iniţial de către parchetele militare de pe lângă tribunalele militare Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, au fost declinate în favoarea parchetelor militare ierarhic superioare, respectiv preluate de către acestea, în principal de către Secţia Parchetelor Militare.

În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare (Direcţia Procuraturilor Militare) şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de inculpaţi (a se vedea fila 6 din Ordonanţă), din care:

- 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI)

- 114 ofiţeri ( 32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI)

- 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI)

- 36 militari în termen

- 87 civili.

În celelalte dosare, constatându-se existenţa unor cauze care au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, reţinându-se, în cele mai multe situaţii, cazul prevăzut de art. 10 lit. e C.pr.pen anterior cu referire la eroarea de fapt, dar şi cazul prevăzut la art. 10 lit. g C.pr.pen anterior referitor la intervenţia amnistiei, prescripţiei ori a decesului făptuitorului.

Cercetările efectuate în dosarul nr. 11/P/2014 au vizat victimele rezultate în împrejurările care au făcut, iniţial, obiectul dosarului nr. 97/P/1990 precum şi victimele rezultate în împrejurările care au făcut obiectul dosarelor conexate, ulterior, la acest din urmă dosar, astfel încât pe rolul organelor de urmărire penală nu mai există în curs de soluţionare nici o cauză având ca obiect evenimentele din decembrie 1989 (a se vedea filele 24-29 din Ordonanţă).

În raport de obiectul cauzei şi de faptul că evenimentele din decembrie 1989 din România prezintă particularităţi diferite, analiza materialului de cercetare a fost efectuată distinct, respectiv cu referire la perioada 16-22 decembrie 1989 şi după 22.12.1989.

În acest sens s-a reţinut că perioada cuprinsă între 16.12.1989-22.12.1989, până la plecarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), a fost caracterizată de acţiuni violente de reprimare a manifestaţiilor anticomuniste şi antidictatoriale din mun. Timişoara, Cluj şi Bucureşti, respectiv de măsuri de împiedicare a extinderii acţiunilor de protest în celelalte localităţi ale ţării.

Folosindu-se de pârghiile puterii absolute pe care o deţinea în partid şi în stat, Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, a acţionat, încă de la început, pentru reprimarea brutală a manifestaţiilor, dispunând implicarea unor forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând miliţiei, securităţii şi armatei.

În baza deciziilor şi ordinelor primite de la nivel central, conducerea politică şi militară locală, sub directa coordonare a unor factori de conducere politică şi militară de la nivel central, a luat măsuri pentru punerea în executare a acţiunii de reprimare şi a ordonat intervenţia forţele de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea corporală şi reţinerea unui număr mare de persoane.

S-a constatat însă că persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16-22.12.1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv, existând în cauză autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 22.12.1989 şi sfârşitul anului 1989 s-a reţinut că acesta a fost caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos.

Dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul C.C. al P.C.R., forţele de ordine au acţionat, în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii.

În acest context, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, iniţiativele unor militari şi civili de a pătrunde în anumite imobile ori de a verifica acoperişurile unor clădiri, fără încunoştinţarea celorlalte forţe aflate în zonă, au creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime. De asemenea, starea de oboseală şi stres acumulată a afectat aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare, existând situaţii în care dispozitive militare, mixte, ori civile au deschis, cu uşurinţă, focul asupra unor imobile, inclusiv asupra unor autoturisme aflate în deplasare care nu au oprit la filtrele organizate, în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective. Pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres, au existat şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din incinta aceleiaşi unităţi sau între unităţi militare.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la 709 persoane decedate, 1855 persoane rănite prin împuşcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reţinute.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În unele situaţii decesul s-a datorat manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor. De asemenea, nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împuşcare, existând situaţii în care decesul s-a datorat altor cauze (ex. agresiune, incendiere, accident rutier, accident aviatic etc.). În unele situaţii, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracţiunilor de omor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situaţii în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice.

Din cele 1855 persoane rănite prin împuşcare, 420 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Ca şi în cazul persoanelor decedate, există situaţii în care rănirea s-a datorat manevrării imprudente a armamentului. În unele situaţii există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Există şi situaţii în care, deşi susţin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împuşcare.

Din cele 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În principal leziunile produse se datorează unor agresiuni dar există şi situaţii în care leziunile se datorează unor accidente (ex. ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare etc.) sau autoaccidentări precum şi situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice. De asemenea există şi situaţii în care unele persoane, deşi susţin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa din 14.10.2015 s-a dispus:

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;

- clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;

- clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia;



ACTUALIZARE 12.54. Procurorii au clasat dosarul pentru că în cazul unora dintre faptele anchetate a intervenit termenul de prescripție, iar alte dintre faptele anchetate nu se mai regăsesc în nou Cod Penal, au declarat surse judiciare pentru Digi24.




Sursele nu au putut preciza motivele care i-au îndemnat pe procurori să ia această decizie.

În dosarul Revoluției, cercetările au început încă din decembrie 1989. Inițial, au fost câteva mii de dosare. O parte dintre ele, individuale, au fost soluționate pe parcursul anilor, însă alte 2000 au fost unite apoi sub umbrela unui singur caz care a trecut în competența procurorilor de la Parchetul General.

De aproape trei ani, cazul era sub monitorizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, care a dat mai multe condamnări împotriva statului român în urma plângerii rudelor unor victime sau a plângerii unor oameni care au fost răniți la Revoluție.

În 2013, Parchetul General s-a angajat față de CEDO și a prezentat un calendar estimativ al pașilor ce urmau să fie făcuți. Acest angajament a fost însă depășit.

Peste 1.000 de oameni și-au pierdut viața în evenimentele din decembrie 1989.

Pe aceeași temă