Dosarul șantajului asupra RCS&RDS. Fost șef al ANAF, audiat în calitate de inculpat

Data publicării:
serban pop -agerpres-2.9.2015

De asemenea, Dan Voiculescu, fiica sa Camelia şi directorul Antena Group ar putea să fie judecaţi pentru infracţiuni mai grave. Procurorii cer schimbarea încadrării juridice în cazul celor trei, adică de la şantaj şi, respectiv, complicitate la şantaj, la aceleaşi infracţiuni dar în formă continuantă, în dosarul şantajului asupra companiei RCS&RDS.

Șerban Pop a făcut afirmaţii cel puţin surprinzătoare despre motivele pentru care, aşa cum spun procurorii anticorupţie, a sprijinit interesele trustului Intact în lupta împotriva companiei de telecomunicaţii.

„S-a născut un conflict între ministrul de Finanţe şi mine. Eu m-am opus. Era vorba despre înfiinţarea Antifraudei. Eu am cerut sprijinul media. Activitatea Gărzii era blocată cu alte activităţi care nu erau pentru Gardă. Premierul a criticat Garda pentru lipsa de eficienţă. Domnul Chiţoiu vorbea despre desfiinţarea Gărzii. Îi rugasem pe cei de la Antenă să aiba o atitudine echilibrată”, a fost explicația fostului șef ANAF.

Aşa a justificat fostul şef al Fiscului apropierea pe care o avea de conducerea trustului Intact în războiul purtat cu cabliştii RCS-RDS pentru reintroducerea în grilă a posturilor grupului de presă.

Procurorii îl acuză pe Şerban Pop că ar fi dezvăluit informaţii legate de controalele Gărzii Financiare la RCS&RDS. Iar datele ar fi fost utilizate de conducerea Intact pentru şantaj. În schimb, Şerban Pop urma să fie păstrat în funcţie, deşi nu era apreciat de ministrul de Finanţe de la acea dată, Daniel Chiţoiu. Fostul şef al Fiscului are însă altă variantă.

„Acuzaţia viza o intervenţie a domnului Voiculescu pentru mine. Cu şase luni în urmă, premierul semnase pactul de coabitare cu domnul Băsescu. Din acel moment a fost o ruptură definitivă a domnului Ponta cu domnul Voiculescu. Cum să cer sprijin de la duşmanul domnului Ponta ca să rămân pe o funcţie?! E lipsit de substanţă”, a subliniat Șerban Pop.

Recunoaşte însă că a fost darnic cu informaţiile în ceea ce priveşte grupul Intact.

Şerban Pop: Sorin Alexandrescu mi-a cerut informaţii cu privire la cercetările despre Dragomir, vorbea şi de o pasivitate a Gărzii Financiare. Ar fi observat anumite nereguli însă nu ar fi făcut nimic pentru lămurire.

Judecător: I-aţi solicitat sprijinul ca să rămâneţi în funcţie?

Şerban Pop: În aprilie 2013 nu am purtat niciodată o discuţie cu Sorin Alexandrescu în care să-i solicit sprijin ca să fiu menţinut în funcţia de preşedinte ANAF.

Miza şantajului era uriaşă, susţin procurorii DNA. Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, ar fi încercat cu ameninţări să îl convingă pe administratorul RCS&RDS să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmisia pe satelit a posturilor Antena Group.

„Mi-a spus că are un contract semnat de mine cu o societate, Bodu SRL, iar această convenție ar reprezenta, de fapt, o şpagă. Mi-a spus că dacă această chestiune va deveni publică <eu nu voi mai sta la această masă> şi mi-a sugerat că aş putea fi arestat”,a declarat în instanţă administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.

Directorul Antena Grup a negat totul.

Potrivit stenogramelor care există la dosar, tot planul de şantaj era coordonat de Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia. Cei doi sunt acum judecaţi pentru complicitate la şantaj.

Dan Voiculescu: Eu vreau trei lucruri: denunţ calomnios...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Plângere penală prealabilă...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi o delegaţie de la Antena 1, n-ar trebui Mihai...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: De la Antena 1, ba poate şi Mihai.

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Vorbiţi voi, vedeţi cine, care să se ducă la uşă la RCS...

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi să ceară: "Vrem să vorbim cu domnu' Bendei!"

Camelia Voiculescu: Da.

sursa: rechizitoriul DNA

Fostul senator, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, a cerut instanţei să nu fie scos din celula sa de la Rahova pentru a da declaraţii în acest proces.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri