Dosarul Sky News | Șeful DIICOT: Se lucrează greu cu britanicii

Data actualizării: Data publicării:
daniel horodniceanu diicot agerpres_8138148

Ancheta în dosarul Sky News înaintează cu paşi mici, iar DIICOT arată spre Marea Britanie. Procurorul-şef Daniel Horodniceanu reclamă că nu a primit nici până acum un răspuns la solicitările trimise în urmă cu două luni. Cei trei români implicaţi în acest caz sunt cercetaţi sub control judiciar, după ce au stat aproape două luni în arest preventiv. Sunt acuzaţi că s-au dat drept traficanţi, în reportajul făcut în România, de Sky News. Jurnaliştii englezi, care ar fi plătit câte 2.000 de euro pentru mărturiile mincinoase sunt urmăriţi penal pentru transmitere de informaţii false, însă nu au fost încă audiaţi.

Nu s-au înregistrat însă progrese în privința înființării unei comisii rogatorii, a spus Daniel Horodniceanu. „Nu avem până în acest moment niciun fel de rezultat, fapt care ne îngrijorează, pentru că au trecut deja două luni, iar inculpații din România sunt puși sub măsuri preventive. Ceea ce pare cumva injust, pentru că nu au acționat de unii siguri. Înțeleg că dosarul a ajuns la Home Office, în Marea Britanie, așteptăm un răspuns. Dacă nu, vom continua demersurile internaționale în acest sens. ”, a spus procurorul-șef la DIICOT.

Cu colegii britanici se colaborează mai greu decât cu alții din UE și, probabil, că după Brexit, va fi și mai greu”, a adăugat el.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins definitiv, luna aceasta, cererea procurorilor DIICOT de prelungire a arestului preventiv în cazul celor trei bărbați români care apar în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News.

Instanța supremă a respins contestația DIICOT și a menținut decizia Curții de Apel București, din 5 octombrie, prin care s-a dispus eliberarea din arest preventiv a lui Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics. Aceștia sunt plasați sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cei trei se aflau în arest preventiv din 12 august, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false.

Aurelian Mihai Szanto a jucat rolul de intermediar între jurnaliștii britanici și presupușii traficanți de arme, iar Attila Csaba Pantics și Levente Pantics apar cu fețele acoperite în materialul Sky News, în care descriu și manipulează armele de foc oferite spre vânzare.

De asemenea, trei membri ai echipei de la postul de televiziune britanic care au participat la realizarea reportajului au fost puși sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetățean român rezident în Marea Britanie de mai mulți ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenționează să realizeze un documentar despre traficanții de arme și i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deși Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deținute legal de un prieten al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord.

În aceste condiții, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics.

Procurorii mai spun că jurnaliștii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea "investigației jurnalistice", din care acesta a oprit 1.000 euro, iar restul de 1.000 euro urma să fie împărțit între Attila Pantics și Levente Pantics.

Reportajul a fost realizat pe data de 31 iulie, iar Attila Csaba Pantics, Levente Pantics și Aurelian Szanto au jucat rolul de traficanți de arme, purtând cagule pe cap.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri