Două judecătoare care au anulat condamnarea lui Dinel Staicu au fost achitate

Data publicării:
curtea de apel bucuresti-1

Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de cele două judecătoare, fiind menținut sechestru pe bunurile lor.

Curtea de Apel București a mai decis ca în cazul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, implicată și ea în acest caz, dosarul să fie judecat separat.

Cele trei judecătoare au fost trimise în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și fals intelectual, după ce acestea au admis o contestație prin care au anulat o condamnare de șapte ani de închisoare primită de omul de afaceri Dinel Staicu în dosarul BIR.

Potrivit DNA, la data de 22 februarie 2012, cele trei judecătoare de la Curtea de Apel București — Secția I Penală au admis o o contestație în anulare depusă de Dinel Nuțu (fost Staicu) față de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiași instanțe îl condamnase definitiv la 7 ani închisoare.

Cu prilejul admiterii contestației, cele trei judecătoare ar fi făcut mai multe falsuri prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorității de lucru judecat a avut la bază aceeași sesizare, cu același conținut, aceeași situație de fapt (cesiune de creanțe și obținerea de credite), același prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleași părți, aceleași societăți comerciale, același probatoriu, aceeași parte civilă (Banca Internațională a Religiilor SA).

De asemenea, judecătoarele erau acuzate de DNA că și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin aceea că au desființat, în mod ilegal, trei hotărâri judecătorești și au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele lui Dinel Staicu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri