Sari la conținut
News Alert

După 20 de ani de luptă, un veteran de război centenar obţine în instanţă un teren luat de comunişti

20 de ani de luptă cu birocraţia pentru ceva ce s-a rezolvat în 20 de minute: un veteran de război din Timişoara, în vârstă de aproape 100 de ani, a recâştigat în instanţă un teren care îi fusese luat de comunişti. Pentru dreptul lui însă, Ioan Bocşa a fost nevoit să ducă bătălii grele, care i-au adus aminte de cele cu duşmanii.

La aproape 100 de ani, Ioan Bocşa este obişnuit să lupte. A petrecut nu mai puţin de patru ani pe front, în tinereţe, în al doilea Război Mondial. La bătrâneţe a găsit puterea de a purta un alt fel de război, pe băncile tribunalelor, pentru a-şi recupera dreptul: o bucăţică de teren, de doar 200 de metri pătrați, situaţi în ceea ce azi este o zonă centrală a Timişoarei. Timp de peste două decenii, Ioan Bocşa a apelat la toate instituțiile competente, inclusiv la preşedintele României, pentru a i se face dreptate. De fiecare dată era îndreptat spre Primăria Timişoarei, unde nu se rezolva nimic.

Pentru că drumurile interminabile la primărie îi oboseau tatăl, fiica Lui Ioan Bocşa a încercat să îl ajute. „De multe ori am fost în pragul abandonului şi am zis: renunțăm. Calea juridică nu ni s-a părut cea mai corectă. Noi am avut foarte multă încredere în instituțiile statului după Revoluție şi am zis că lucrurile se vor rezolva pe calea dreaptă”, spune Luminița Frențiu.

Înainte să îi fie luat terenul, Ioan Bocşa a avut acolo o casă şi o grădină. Cu timpul, pe terenul lui s-au ridicat garaje şi un bloc cu patru etaje. Abia acum, după 20 de ani de lupte în justiţie şI audienţe la primărie, lucrurile încep să se mişte. „Intrând odată pe un făgaş normal, a fost soluționat şi, în aproximativ 20 de minute, omul a intrat în posesia tuturor actelor (...) pentru întabularea dreptului de proprietate”, a declarat Traian Storia, viceprimarul Timişoarei, apreciind că „Un om aflat în pragul trecerii unui veac de viață trebuie să beneficieze de mai mult respect.