Sari la conținut

Dosar cu sechestre de 680 milioane dolari, în aer după decizia CCR

Dosarul Rompetrol II, în care procurorii DIICOT anchetează modul în care Guvernul Adrian Năstase a iertat Rompetrol Rafinare de plata sumei de 21.776.998.718.567 lei, reprezentând obligații bugetare restante, ar putea fi substanțial afectat ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 27 februarie privind conflictul juridic ce ar fi fost creat între puterile statului de ancheta DNA pe tema adoptării OUG 13. Potrivit România curată, avocații susțin că decizia CCR va duce la căderea întregului dosar.

colaj 4 ministri rompetrol 2

Cei patru foști miniștri acuzați: Sebastian Vlădescu, Gheorghe Pogea, Mihai Tănăsescu și Dan Ioan Popescu

Foștii miniștri Dan Ioan Popescu și Mihai Tănăsescu ar putea, ca urmare a deciziei Curții Constituționale pe tema anchetei DNA, să scape de acuzația cheie de abuz în serviciu în legătură cu emiterea OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, în cuantum de aproximativ 603 milioane dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice.

Aceasta deoarece magistrații constituționali au stabilit că anchetatorii nu pot investiga oportunitatea și legalitatea actelor Guvernului.

În dosarul Rompetrol II, DIICOT a pus sub acuzare patru foşti miniştri nu pentru infracţiuni de corupţie, ci pentru abuz în serviciu în legătură cu emiterea OUG 118 de către Guvernul Năstase în 2003. Foştii miniştri sunt acuzaţi şi de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare. E vorba de fostul ministru al Economiei Dan Ioan Popescu şi foştii miniştri ai Finanţelor Mihai Tănăsescu, Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu.

Materialul integral poate fi citit pe România curată.