EXCLUSIV: Ghiță a fost prins în urma colaborării dintre autoritățile române și cele sârbe

Data actualizării: Data publicării:
160929_seb_ghita_PG_003_INQUAM_Octav_Ganea1

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins ca urmare a cooperării între autoritățile din România și cele din Serbia, potrivit unor surse Digi24.ro. 

sebastian ghita - tvr

Sebastian Ghiță a stat patru ore la discuții cu fratele său, Alexandru, după care au ieșit pe stradă, apoi au intrat în filajul poliției din Belgrad.

El a fost oprit și s-a constatat că pașaportul fals era expirat, potrivit unor surse din apropierea celulei de comandă care a avut ca obiectiv prinderea și aducerea în țară a fostului deputat. De altfel, Ghiță pretindea că este cetățean sloven. Sebastian Ghiță a fost reținut pentru cel puțin 24 de ore.

Prinderea lui Ghiță nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Serviciului Român de Informații și al Serviciului de Informații Externe, un rol important revenind noului prim adjunct al directorului SRI, Răzvan Ionescu.

Pe de altă parte, astăzi, ministrul Carmen Dan a declarat că Sebastian Ghiţă nu s-a opus ridicării.

Sebastian Ghiță dispăruse din țară din luna decembrie, în condițiile în care este cercetat în mai multe dosare penale. Din luna ianuarie a acestui an era dat în urmărire internațională.

În ceea ce privește procedurile prin care Sebastian Ghiță va fi adus în țară din Serbia, Ministerul Justiției va face apel la Convenția Europeană de Extrădare, cele două țări fiind membre. Autoritățile române au trimis deja la Belgrad cele două mandate de arestare emise în lipsă, iar Ministerul Justiției are termen de 40 de zile să trimită cererea de extrădare.

În plus, traseul pe care l-ar fi urmat fostul deputat Sebastian Ghiță după dispariţia sa de pe 19 decembrie se pare că a fost unul destul de lung. Din informațiile obținute de Digi24 de la anchetatori, el ar fi circulat prin zece țări  din estul și din vestul Europei. De altfel, el a trecut în Bulgaria, chiar în noaptea în care a fost pierdut de filajul poliţiştilor.

Fostului deputat român i se va face deocamdată dosar penal în Serbia pentru folosire de acte false, urmând ca ulterior să aibă loc procedura de extrădare, a spus Carmen Dan, într-o intervenție telefonică la Digi24.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri