Sari la conținut

Explicaţiile lui Tudorel Toader după ce a fost criticat de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat joi lipsa de transparenţă în privinţa legilor justiţiei. Şeful statului a vorbit despre o procedură viciată de legiferare şi s-a referit la faptul că ministrul justiţiei a depus proiectul direct la Parlament. Decizia privind modalitatea de legiferare nu îi aparţine ministrului, a replicat Tudorel Toader, vineri dimineaţa.

Tudorel Toader a explicat vineri că poate demara, conform legii, procedurile de elaborare a unui proiect de lege, el răspunzând astfel președintelui Klaus Iohannis, care joi a susținut că ministrul ar fi mers în Parlament fără a avea drept de inițiativă legislativă.

„Potrivit Legii 24, ministerele, ca să vorbim în speța noastră, pot demara procedurile de elaborare a unui proiect de lege, ceea ce s-a petrecut la Ministerul Justiției cu toată procedura pe care o cunoașteți, dezbaterile în teritoriu și celelalte”, a declarat Tudorel Toader. 

„Am urmărit discursul președintelui. Putem reține două lucruri bune: faptul că, dacă a pierdut încrederea, înseamnă că a avut-o; iar criticile au vizat procedura, pe fond spunând că sunt și soluții corecte, necesare, firești”, a comentat Tudorel Toader.

„Ministrul justiției nu are inițiativă legislativă, dar ministrul justiției nu decide care-i calea de urmat - dacă-i prin Guvern sau un număr de parlamentari își însușesc proiectul de lege ca inițiativă proprie, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus Tudorel Toader.

„A reușit ministrul Justiției să demonstreze că se poate și mai netransparent, și mai neclar, și mai incert decât până acum. Niciodată nu am avut, până acum, o astfel de procedură viciată de legiferare: pachet de legi asumat de ministru, cerut avize, toate negative. Nu se lasă ministrul! Se duce, fără să aibă drept de inițiativă legislativă, în Parlament, își dă fizic proiectele din mână. Parlamentari din coaliție iau aceste proiecte și le prezintă ca și cum le-ar fi creat acasă și acum avem inițiativa parlamentară. (...) De la a corecta legislația, ceea ce în esență, ar fi fost un lucru bun, până la a o ciopârți, ceea ce se întâmplă, se pare, acum, este cale lungă și nu ar trebui să o parcurgem!”, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută la Cotroceni.

Citiți și: Iohannis, despre legile justiției: Voi fi foarte activ şi voi face uz de toate atribuţiile

Iordache, replică pentru Iohannis: Noi nu ciopârțim, noi îmbunătățim