Faptele cercetate în dosarul prezidenţialelor din 2009 se prescriu în 8 ani - noul Cod penal

Data publicării:
stampila buletin de vot foto roaep ro

Faptele de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale pentru care a fost începută urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009 se prescriu în opt ani, conform noului Cod penal şi în 10 ani, potrivit vechiului Cod penal, a precizat, miercuri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

stampila buletin de vot foto roaep ro

În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).

"Menţionăm că faptele pentru care s-a început urmărirea penală se prescriu potrivit legii vechi - art. 122 lit. b şi c din vechiul Cod penal - în termen de 10 ani, respectiv 8 ani în conformitate cu legea nouă – art. 154 alin. 1 lit. c din noul Codul penal”, a precizat, miercuri, PICCJ.

Articolul 5 din noul Cod penal prevede că „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, iar aceste dispoziţii se aplică şi „actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile”.

Parchetul instanţei supreme a precizat că, în 2014, Curtea Constituţională a decis că nu pot fi combinate prevederi din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, i conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”.

Parlamentul vrea să înfiinţeze o comisie de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. În condiţiile în care Parchetul a deschisă o anchetă în acest sens, proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă a fost retrimis la Comisiile juridice pentru a clarifica obiectivele acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, de la tribuna plenului reunit, că retrimiterea la Comisiile juridice a proiectului de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă nu reprezintă un pas înapoi, fiind nevoie doar ca obiectivele acesteia să fie reformulate, în condiţiile în care Parchetul General le-a copiat "cu copy-paste".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...