Fenechiu şi-a petrecut ultimele cinci zile de închisoare în permisie

Data publicării:
fenechiu

Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu, eliberat condiţionat luni, şi-a petrecut ultimele cinci zile de închisoare în permisie, în afara gratiilor. El a revenit în Penitenciarul Vaslui, unde şi-a ispăşit cea mai mare parte din pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu aproximativ o oră înainte de eliberare, relatează News.ro.

De altfel, fostul ministru al transporturilor a confirmat jurnaliștilor care îl așteptau la penitenciarul din Vaslui că a avut învoire.

Conducerea Penitenciarului Vaslui i-a dat voie fostului ministru al transporturilor, Relu Fenechiu, să-şi petreacă ultimele cinci zile de închisoare în afara gratiilor, după ce i-a aprobat acestuia cererea unei permisii în acest sens. Revenirea în unitatea de detenţie vasluiană a coincis cu eliberarea sa condiţionată din închisoare, după ce a ispăşit trei ani şi jumătate din cei cinci ani şi şase luni la care fusese condamnat definitiv în primăvara acestui an.

Astfel, când presa aştepta ca acesta să iasă pe uşa penitenciarului odată cu eliberarea condiţionată, Relu Fenechiu a coborât dintr-o maşină cu numere de înmatriculare de Vaslui şi intrat în unitatea de detenţie.

Ulterior, după aproximativ o oră, fostul ministru al transporturilor a ieşit zâmbind pe aceeaşi uşă a Penitenciarului Vaslui, dând declaraţii ziariştilor.

Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu, condamnat în luna martie la cinci ani şi jumătate de închisoare în urma contopirii a două pedepse pentru fapte de corupţie, a fost eliberat condiţionat în urma unei hotărâri definitive a Tribunalului Vaslui. Magistraţii vasluieni au respins, astfel, ca nefondată, contestaţia făcută de către procurori la decizia Judecătoriei Vaslui, care hotărâse eliberarea condiţionată a lui Relu Fenechiu.

Judecătoria Vaslui a dispus, în 29 iunie, eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, admiţând astfel propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, care a constatat că Fenechiu îndeplineşte condiţiile de a ieşi din penitenciar anterior executării integrale a pedepsei pe care o avea de executat.

Relu Fenechiu a fost condamnat, iniţial, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul ministru al transporturilor a fost găsit vinovat de instanţă pentru că, în perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Prejudiciul nu a fost recuperat, iar Relu Fenechiu a dat de înțeles jurnaliștilor că ar trebui să-i fie înapoiate transformatoarele (ceea ce, evident, nu se mai poate) pentru a se putea vorbi de recuperarea prejudiciului (vezi declarația în materialul video de mai sus).

Tribunalul Vaslui l-a condamnat, pe 9 martie 2017, la cinci ani şi jumătate de închisoare pe fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu pentru mai multe fapte de corupţie, în urma contopirii a două pedepse - una de cinci ani, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, şi una de trei ani şi zece luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. De fapt, magistraţii vasluieni au admis cererea formulată în instanţă chiar de Relu Fenechiu.

Judecătorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al transporturilor atât în ianuarie 2014, în dosarul „Transformatorul”, cât şi în noiembrie 2016, în speţa în care, în calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firmă de software pentru „sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea unor proiecte derulate de Ministerul Justiţiei şi o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii. Practic, magistraţii Tribunalului Vaslui au reţinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul „Transformatorul”, la care au mai adăugat un spor de şase luni, pedeapsa rezultantă fiind de cinci ani şi jumătate.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...