Fost procuror al Parchetului General, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Data publicării:
Angela Nicolae 6163722-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

 

MediafaxFoto

În acelaşi caz a fost condamnat şi fiul ei, Daniel Nicolae, care a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Conform rechizitoriului procurorilor, în 2012, Angela Nicolae ar fi cerut de la omul de afaceri Rami Ghaziri, direct şi prin intermediul fiului ei Daniel Nicolae, mai multe sume de bani. În total, ea ar fi pretins de la Ghaziri aproape 112.000 de lei şi 1.500 de euro din care a primit prin intermediul fiului său, în total, 82.215,64 de lei.

În schimbul banilor, spun anchetatorii, magistratul a promis că va interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi pe lângă magistraţi procurori, astfel încât să îi determine să pronunţe hotărâri favorabile lui Rami Ghaziri şi firmei sale.

"Promisiunea de intervenţie pe lângă judecătorii CEDO avea în vedere un dosar privind o sesizare formulată de SC Avicola Crevedia SA (administrată de Ghaziri Rami), iar promisiunea de intervenţie pe lângă magistraţii români viza un dosar penal, format în baza sesizării Gărzii Financiare, înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi declinat ulterior la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti", potrivit procurorilor anticorupţie.

În acest dosar, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe apartamentul din Capitală al Angelei Nicolae, pentru a acoperi suma de 87.715,64 de lei, bani pe care ea i-ar fi primit sub formă de mită.

Angela Nicolae şi fiul ei au fost arestaţi în 29 octombrie 2013, după ce procurorii DNA au identificat o reţea de evaziune fiscală în domeniul alimentar, care ar fi prejudiciat statul român cu peste 70 de milioane de euro.

În aceeaşi zi în care a fost arestată, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus suspendarea din funcţia de magistrat a Angelei Nicolae, procuror şef de birou în Parchetul instanţei supreme. Ulterior, în 10 decembrie 2013, CSM a luat act de cererea de demisie înaintată de Angela Nicolae.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri