Fostul procuror DIICOT care se trata de "boala" jocurilor de noroc, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

Data publicării:
dosare instanta crop mediafax

Fostul procuror de la DIICOT Buzău George Mărgărit, care juca banii ridicaţi la percheziţii la jocuri de noroc, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani şi jumătate de închisoare. El a fost obligat să restituie toate sumele Ministerului Public.

Fostul procuror DIICOT George Mărgărit a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.

După reţinerea lui, procurorul George Mărgărit şi-a dat demisia, decretul privind eliberarea sa din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău fiind semnat în 2 decembrie 2013 de preşedintele de la acea vreme Traian Băsescu.

Pe parcursul procesului, George Mărgărit le-a prezentat judecătorilor instanţei supreme o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de "boala" jocurilor de noroc. Totodată, Mărgărit le-a spus magistraţilor că, din studiile de specialitate, ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală, şi nu un viciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri