FOTO & VIDEO. Dragnea, întâmpinat cu cătușe la ICCJ

Data actualizării: Data publicării:
171003_DRAGNEA_ICCJ_003_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost întâmpinat marți cu cătușe de câțiva oameni la intrarea în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Liviu Dragnea a mers pe jos de pe o stradă din apropiere, moment în care câțiva oameni - dintre care unul cu cătușe - l-au apostrofat.

„Infractorule!”, „La pușcărie, hoțule!” au fost doar câteva dintre vorbele pe care aceștia i le-au adresat.

Președintele PSD nu a făcut declarații.

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, este reluat de la zero la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia reluării acestui proces a fost luată în 5 septembrie, în condiţiile în care judecătoarea Anamaria Dascălu se va pensiona şi nu va mai face parte din completul căruia i-a fost repartizat acest dosar, fiind înlocuită de Constantin Epure. Astfel, a fost invocată o decizie a CEDO, fiind pusă în discuţie din oficiu reluarea procesului. 

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri