Fraude cu fonduri europene. Percheziţii la Ministerul Fondurilor Europene şi la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest

Data publicării:
Imagine arhiva perchezitii Timisoara-Mediafax Foto-Adi Piclisan-2


ACTUALIZARE 10:15  Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a confirmat că echipe ale DNA sunt la sediul instituției, spunând că așteaptă să afle ce proiecte sunt vizate și că la ultima verificare a procurorilor a fost vorba despre documente false depuse la dosar de cei care au solicitat finanțare europeană.

Teodorovici a spus că echipe de anchetatori se află la sediul Ministerului Fondurilor Europene, iar deocamdată nu se știe ce proiecte sunt vizate de anchetatori și așteaptă să i se comunice care sunt acestea.

„La ultima verificare a DNA pe astfel de proiecte a fost vorba de documente aduse în fals de către cei care încercau să primească fonduri europene, în special legate de partea de calitate, documente false cu care ei se prezentau la structurile care gestionau fondurile europene pentru a obține proiecte cu fianțare europeană. Într-un final s-a dovedit că ei nu puteau să obțină, s-au respins acele solicitări, dar au folosit documentele false atunci când au dorit să obțină fonduri europene. Atunci a fost acea speță. În legătură cu ce se întâmplă astăzi nu pot să vă spun pentru că încă nu știu exact proiectele verificate și spețele respective. Vin cu documente false, știind că nu poți să ai datorii la stat atunci când aplici pentru fonduri europene și probabil că asta este o încercare de a înșela structurile europene și a obține fonduri europene”, a afirmat Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

Ministrul a precizat că deocamdată nu are informații că ar fi vizați angajați din minister, dar în cazul în care va exista această situație, de a fi puși sub acuzare angajați, aceștia vor fi suspendați din funcții, conform procedurilor.

”Nimeni nu este mai presus de lege, cine greșește trebuie să plătească. Este o chestiune clară privind fondurile europene”, a adăugat Teodorovici.


ACTUALIZARE 9:20 Sunt percheziții la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POSDRU, AM-POSCCE, în acelaşi dosar în care anchetatorii au descins la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, fiind vizate posibile fraude cu fonduri UE şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013, potrivit Mediafax.

Procurorii ridică documente de la aceste instituții.

La această oră au loc 23 de percheziții în București, dar și în județele Timiș, Caraș-Severin, Ilfov și Teleorman, informează DNA.

Aceste descinderi sunt legate de o serie de proiecte finanțate din fonduri europene, în care există suspiciuni de fraudă. Sunt vizate și sediile mai multor societăți comerciale care ar fi beneficiat în mod nelegal de finanțare din bani de la Uniunea Europeană.

Ancheta procurorilor este în desfășurare de mai multe luni. Prejudiciul este estimat deocamdată la 5 milioane de euro.


Este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene, iar percheziții au loc atât în Capitală, cât și în mai multe județe ale țării.

La Timișoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Astfel, procurorii DNA și jandarmii au descins la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, dar și la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri