Sari la conținut

George Scutaru, urmărit penal pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani

Actualizare 12.45. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 aprilie 2015, față de fostul consilier prezidențial George Scutaru.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 

În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză - a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din banii primiți, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian suma de 170.000 euro, proveniența și modul în care s-au obținut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian.

Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunțător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008.

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Scutaru George-Adrian trebuie să respecte următoarele obligații: 

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 1 - Secția 5 Poliție – organ de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;

e) să nu ia legătura, sub nicio formă, cu anumite persoane distinct nominalizate.


La sosirea la sediul DNA George Scutaru a refuzat să facă declarații presei în ceea ce privește calitatea sa.

George Scutaru, cel care a fost pentru scurtă vreme consilier al președintelui Klaus Iohannis, este audiat în această dimineață la Direcția Națională Anticorupție. Acesta a fost numit la Cotroceni consilier pe probleme de securitate națională în decembrie 2014, imediat după ce Klaus Iohannis a preluat mandatul, și a demisionat la începutul lunii martie.

Potrivit unor surse, motivul demisiei lui George Scutaru de la Cotroceni ar fi implicarea sa în dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu. Acesta ar fi declarat că o parte din banii luați drept șpagă ar fi fost canalizați în campania electorală a liberalilor. În 2008, ca și în 2012, Scutaru era șeful PNL Buzău. 

Știre în curs de actualizare.