Gheorghe Ștefan a recunoscut că a făcut trafic de influență. Surse: Banii din mită, în campania lui Traian Băsescu

Data publicării:
10 GHEORGHE STEFAN

Aceeaşi informaţie a fost cheia care a deschis uşile celulelor în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul Microsoft.

După mai bine de patru luni în spatele gratiilor, pentru prima dată Gheorghe Ştefan a dat o declaraţie amplă în faţa judecătorilor. A recunoscut traficul de influenţă pe lângă fostul ministru Gabriel Sandu. A recunoscut că ştia de la denunţători, de la intermediari, că o parte din bani mergea către PDL, pentru finanţarea campaniei.

Surse judicare spun chiar că Gheorghe Stefan ar fi pronunţat inclusiv numele președintelui Traian Băsescu în sala de judecată. Mita provenită din afacerea ilegală Microsoft ar fi urmat să sprijine campania prezidenţială a acestuia. Avocatul primarului suspendat din Piatra Neamț încearcă să îşi protejeze însă clientul.

Categoric nu, nu se vehiculează un asemenea nume în dosarul Microsoft. (Reporter: Au mers o parte din aceşti bani în campania din 2009?) Nu a primit niciun ban, nu știe ce s-a făcut cu banii”, afirmă Felicia Adiaconiţei, avocatul lui Gheorghe Ştefan.

De altfel, primul denunţ care indica virarea banilor din contractele Microsoft în conturile PDL a fost făcut de fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu. El a dat în scris că menţinerea lui în Guvern depindea de finanţarea campaniei prezidenţiale din 2009. Şefii partidului i-ar fi impus chiar să se întâlnească în particular cu potenţiali sponsori.

„La început mi-a fost teamă că nu înţeleg bine mecanismul, dar după ce l-am înţeles, mi-a fost şi mai teamă să-l denunţ. De la cei mai mărunţi funcţionari publici şi până la campania prezidenţială, toată lumea beneficia de darurile corporatiste furate din contribuţii publice sau comisioane”, se arată în denunţul lui Gabriel Sandu.

Luna trecută, fostul preşedinte Trăian Băsescu nega vehement afirmaţiile: „Ce ştiu cu certitudine e că la PDL nu se punea mâna pe bani. Dacă venea unu la mine şi-mi spunea: vreau să fac o sponsorizare, îi spuneam: fugi la casierie, băiatule!”

Traian Băsescu a fost contrazis chiar a doua zi de Elena Udrea: „Nu e un secret. Aşa se finanţează campaniile electorale. Vă faceţi toți că nu știţi. Societatea, clasa politică, presa... se prefac că nu știu. Întrebați-i pe Iohannis, Ponta. Ei cum și-au finanţat? Veți vedea că la fel”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri