Guvernul a lăudat la Bruxelles activitatea Justiției din ultimii ani. Victor Ponta, anul trecut: „Nu s-a reformat şi nu e performantă”

Data publicării:
victor ponta guvern fb

Preşedintele Băsescu tot vorbea de reforma în justiţie. Eu spun că, de fapt, justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă. Când a fost condamnat domnul Mischie până şi eu nu mai ţineam minte de ce a fost condamnat, dacă nu se judecă procesele mai repede. Cine e vinovat plăteşte, cine e nevinovat, scapă. Aşa ţinem un proces 9 ani, 10 ani, 15 ani”, declara Victor Ponta în 28 martie 2013.

Justiția să se elibereze de sub dominația domnului Băsescu, care a folosit de atâtea ori Justiția ca arma politică împotriva adversarilor”, susținea premierul în 6 ianuarie 2013.

Dosarele pornite împotriva oamenilor care au votat la referendum sunt politice, pornite de Morar, Papici”, spunea el în octombrie anul trecut.

„Până la 7,4 milioane nu cred că reuşesc, până în noiembrie”, afirma președintele PSD în urmă cu o lună despre faptul că un coleg de partid era percheziționat.

Am vorbit cu Oprișan că nici în 89 nu a putut să ne împuște pe toți, eu aveam 17 ani și am ieșit pe stradă, deci, cred că nici în 2014 nu se poate întâmpla acest lucru”, mai declara Victor Ponta în aceeași zi.

Am văzut și eu la TV comanda dată de Traian Băsescu la DNA să trimita dosarul în instanță. E o lovitură destul de tare la temelia democraţiei”, declara Liviu Dragnea în octombrie anul trecut.

Este un dosar politic făcut împotriva celor 7 milioane și jumătate de români care au votat la referendum”, mai spunea premierul.

În condițiile în care în dispozitivul unei hotărâri de condamnare pentru Adrian Năstase scrie negru pe alb că, desi nu există probe, Adrian Năstase reprezintă un simbol al corupției și trebuie extras din societate, dați-mi voie să cred că asta nu e nici eroare judiciară, pentru că esti conștient de faptul că nu ai probe, e o condamnare politică. Poate să se supere CSM-ul”, susținea și Dan Șova în ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri