Horea Uioreanu, judecat într-un nou dosar: ar fi cerut informaţii despre supravegherea sa de la un subofiţer SRI

Data publicării:
horea uioreanu - 5470087-Mediafax Foto-Alexandru Mihaescu

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Horea-Dorin Uioreanu, arestat deja în altă cauză, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată, potrivit DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2013-2014, Horea Uioreanu ar fi determinat-o pe subofiţerul SRI Anca Elena Albu să-i permită accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii, la care aceasta avea acces în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu.

În acelaşi dosar, procurorii au sesizat instanţa de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei de către Anca Elena Albu, la data faptelor subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, acuzată de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată şi de către mama acesteia, Silvia Bălaj, acuzată de complicitate la această infracţiune.

Şi Mihnea Remus Iuoraş, subprefect al judeţului Cluj la data faptelor, va fi judecat în baza recunoaşterii vinovăţiei, acesta fiind acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Horea Uioreanu este arestat preventiv încă din luna mai, acuzat că ar fi trucat mai multe licitaţii din bani publici şi ar fi oferit cu dedicaţie unele contracte pentru lucrări de modernizare la aeroportul din Cluj Napoca şi în mai multe comune din judeţul Cluj. Pe numele său sunt cinci acuzaţii de complicitate la spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri