Iadul din arestul preventiv. Un băiat de 16 ani susţine că a fost violat de colegii ce celulă

Data publicării:
tanar violat in inchisoare iasi 17122015

Reprezentanţii APADOR CH, care au făcut un control în arestul IPJ Iaşi anul trecut, atrag atenţia asupra neregulilor din instituţie.

Nicoleta Popescu, expert APADOR CH: Pe tură noaptea există un singur supraveghetor, ceea ce este mai mult decât foarte puțin. Iar supraveghetorul respectiv are o cameră în care el stă separat de spațiul de deținere și de foarte multe ori ușa respectivă poate fi închisă.

Marius Branici, Baroul de Avocați Iași: Aceștia ar trebui consiliați psihologic în primul rând, ar trebui supravegheați suplimentar, iar măsurile de protecție ar trebui să fie măsuri efective.

Un singur agent era de serviciu şi în seara în care adolescentul de 16 ani susţine că a fost agresat sexual de colegii de celulă. Băiatul a reuşit să le spună oamenilor legii abia a doua zi ce s-a întâmplat.

Au mers la baie toți și atunci a făcut semn că l-a bătut, băieții l-au bătut pe el. Ce fel de protecție este dacă nici la poliție nu e protecție. În altă parte unde să mai fie? Dacă a greșit să-și tragă pedeapsa dar nu să fie batjocorit, violat și lovit”, spune tatăl victimei.

Au fost declanșate mai multe anchete. Agentul care era de serviciu în acea seară este cercetat şi de procurori şi de superiorii lui.

Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași: Ne-am sesizat din oficiu în legătură cu o posibilă infracțiune de neglijență în serviciu în acest sens fiind întocmit un dosar penal.

Pe fir vor intra și reprezentanții Avocatului Poporului.

Monica Palaghia, primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași: Persoana vătămată a sesizat în scris organele de cercetare penală. S-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei doi suspecți, punere în mișcare a acțiunii penale.

Carla Cozma, Avocatul Poporului Biroul Teritorial Iași: Urmează să demarăm ancheta în cazul situaţiei de la CRAP Iaşi (nr. Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv), urmând să vă comunicăm în ce condiţii s-a produs acea agresiune sexuală.

Băiatul a fost mutat în Penitenciarul Iași și este consiliat de un psiholog. Părinții băiatului se gândesc să dea în judecată Inspectoratul Poliției Județului Iași.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri