Importantă rețea de traficanți de droguri, destructurată la Timișoara

Data publicării:
mascati icon diicot ...diicot.ro

Procurorii antimafia din Timişoara au reuşit să destructureze o importantă reţea de traficanţi de droguri condusă de doi români stabiliți în Austriaa. Membrii acestei rețele aduceau stupefiante din Grecia şi le vindeau în România. Patru dintre traficanți au fost prinşi în flagrant și au fost reținuți. Tribunalul Timiş va decide dacă vor fi arestaţi.


Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane care plănuiau să îşi organizeze la Timişoara o bază s-au adunat la prima lor reuniune. Numai că despre această întâlnire de taină au aflat procurorii de la crimă organizată. Au descins, alături de polițiști și jandarmi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, și au ridicat patru persoane, inclusiv pe cei doi lideri ai rețelei.

În urmă cu mai multă vreme, doi români stabiliţi în Austria au început să aprovizioneze cu droguri piaţa din Timişoara. Totul se întâmpla discret şi numai la comandă. Marfa era transportată pe un traseu mai lung, şi nu direct la destinaţie. Din Austria era trimisă în Grecia, iar de acolo la Bucureşti şi apoi la Timişoara.

Traficanţii cereau pentru un kilogram de canabis 2.500 de euro.

Deoarece cererea din Timişoara era tot mai mare, cei doi români au decis să îşi organizeze aici o reţea, mai ales că recent un client solicitase o cantitate mai mare, mai exact zece kilograme de canabis de cea mai bună calitate.

Cei doi români stabiliţi în Austria, lideri ai filierei, au convocat o primă reuniune la Timişoara, cu alţi doi cunoscuţi, într-o casă din oraş. Odată cu ei a ajuns şi o parte din marfa de zece kilograme solicitată de client şi care era atent supravegheată. Aceştia au fost surprinşi, chiar în timpul întâlnirii, de poliţiştii de la Crima Organizată, jandarmii şi procurorii DIICOT.

Cei patru au fost duşi la audieri la sediul DIICOT din Timişoara. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri, respectiv trafic de droguri de risc. Vor fi prezentaţi judecătorilor Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.

(surse: Digi24, News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri