Închisori prea puține în România

Data publicării:
penitenciar targsor

Raluca Prună, ministrul Justiției: „Eu nu pot decât să constat un lucru, să propun cu costuri mai mici decât să construim penitenciare sau decât să plătim amenzi impuse de CEDO. Eu spun să mărim sistemul de probaţiune.”

În penitenciarele din România sunt aproape 30 de mii de deţinuţi de care au grijă aproape 12.000 de gardieni şi angajaţi ai ANP. În acelaşi timp, cei 355 de consilieri de probaţiune au sub supraveghere aproape 38 de mii de persoane eliberate condiţionat. Ministrul justiţiei susţine că mărirea numărului celor eliberaţi condiţionat ar duce la diminuarea cheltuielilor şi la o rată mai mare a persoanelor integrate în societate după ce au ispăşit o pedeapsă.

Mihai Dima, director general probațiune: „Serviciul de probațiune să ajungă undeva la o mie de angajați. Repet, aceasta era prognoza. Acum dacă ne uităm la ce se întâmplă în serviciile de probațiune, care este efectul noii legislații, acest număr de 1000 de persoane este aproape de realitate dar cred că este nevoie de mai mult de atât.”

Oficialii Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor spun că au în plan și ridicarea a două închisori, în cartierul bucureştean Berceni și în Caracal. Acestea ar trebui să fie funcţionale în 2020. O problemă rămasă încă în discuţie este cea a lucrărilor științifice scrise de după gratii, care ar trebui să aibă un cadru legislativ clar.

Catalin Bejan, director ANP: „Atunci când am avut suspiciuni legate de timpul foarte scurt în care sunt elaborate anumite lucrări am sesizat DNA.”

Oficialii au constatat că numărul deţinuţilor care au obţinut o reducere a pedepsei cu 30 de zile dacă au scris o carte ştiinţifică a crescut de la an la an. Dacă între 2007 şi 2010 comisiile analizau o singură lucrare pe an, în 2014 au fost elaborate 90 iar în 2015 au fost concepute în închisoare 340 de lucrări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri