Înregistrări atribuite șefei DNA. Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu

Data actualizării: Data publicării:
dosare

Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară și atribuite procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru, citat de Agerpres.

ACTUALIZARE. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că a sesizat Inspecţia Judiciară în urma înregistrărilor atribuite şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. El a precizat că în această dimineață a discutat despre aceste înregistrări cu șeful IJ.


Alin Alexandru a precizat că sesizarea a fost înregistrată la Direcția de Inspecție judiciară pentru procurori, care urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii cu privire la săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Postul de televiziune România TV a prezentat înregistrări audio atribuite procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-una din ele, aceasta i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să „ajungă mai repede” la „domnul premier” care a semnat „contractele cu casele”. DNA a comunicat că înregistrarea conţine fragmente în care au fost intercalate sintagme în scopul distorsionării sensului celor spuse.

DNA a transmis un punct de vedere în care arată că: „Înregistrarea conţine fragmente care au fost rostite de procurorul-şef în mod public ori la şedinţele de lucru cu procurorii unei secţii operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme care nu îi apartin şi care sunt menite sa distorsioneze grav conţinutul celor spuse.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri