Sari la conținut

Inspecţia Judiciară critică propunerile lui Toader: Pun în pericol autonomia instituţională

Inspecţia Judiciară susţine că proiectul de lege dat publicităţii de Ministerul Justiţiei este în contradicţie cu poziţiile sale publice şi cu necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a IJ.

170227_TUDOREL_TOADER_MJ_01_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Am spus-o şi cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale, Inspecţia Judiciară ar trebui să se bucure de independenţă faţă de orice altă entitate. Conducerea Inspecţiei Judiciare atrage atenţia asupra faptului că simpla independenţă operaţională, pe care legea o prevede şi în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituţională, la care ministrul Justiţiei a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspecţiei Judiciare în cadrul Ministerului Justiţiei”, a declarat Bogdan Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, potrivit News.ro.

El a subliniat că, în acest context, proiectul de lege dat publicităţii „este în contradicţie” cu poziţiile publice ale IJ şi cu „necesitatea asigurării autonomiei instituţionale a Inspecţiei Judiciare”.

Ministerul Justiţiei a făcut public proiectul de modificare a legilor justiţiei, miercuri seară, în ziua în care ministrul Tudorel Toader a anunţat că documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii pentru avizul consultativ.

Proiectul de modificare legilor justiţiei a fost anunţat de ministrul Toader în urmă cu exact o săptămână, generând critici din partea magistraţilor, a asociaţiilor acestora, a societăţii civile, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Ambasadei SUA şi Comisiei Europene.

Proiectul de lege privind legile justiţiei, care conţine modificări semnificative ce vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Legile propuse de Toader, contestate de procurori: „Afectează și lezează independența justiției”

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţi ai procurorilor din ţară, că aceştia nu şi-au însuşit propunerile de modificare a legilor justiţiei prezentate de ministerul pentru că afectează independenţa justiţei.

Reprezentanţa CE: Modificările anunţate de Tudorel Toader ar putea afecta independenţa justiţiei

Reprezentanţa Comisiei Europene în România s-a declarat îngrijorată de faptul că modificările anunţate de ministrul Justiției. „Suntem îngrijorati de modul în care propunerile de modificare a legislaţiei, anunţate pe 23 august, ar putea afecta independenţa justiţiei în cazul în care aceste modificări s-ar regăsi în textele de lege şi ar intra în vigoare”, a declarat Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie.

SUA își exprimă „îngrijorarea pentru independenţa sistemului judiciar”, după propunerile lui Toader

Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar, precizează ambasada SUA la Bucureşti, care îi îndeamnă pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale.