Inspecția Judiciară: Declarațiile lui Adrian Sârbu, verificate

Data publicării:
adrian sarbu diicot captura

Ca urmare a afirmaţiilor lansate în spaţiul public de domnul Adrian Sârbu, acţionar majoritar al Mediafax Group, în cuprinsul cărora a făcut mai multe referiri la activităţile desfăşurate în dosarul „Mediafax”, instrumentat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor PICCJ, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, CSM solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept. 

Adrian Sârbu, audiat din nou la Parchetul General

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri