Inspecţia Judiciară, sesizată cu privire la declarațiile lui Tăriceanu

Data publicării:
tariceanu

Preşedintele CSM Mircea Aron va sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la apelul adresat parlamentarilor de către preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, de a nu mai vota nicio cerere a DNA de ridicare a imunităţii, au declarat oficiali din instituţie.

tariceanu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Verificările vor viza posibila atingere adusă independenţei sistemului judiciar, au mai spus susrsele citate.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi.

„Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, susţine preşedintele Senatului, într-un „apel către parlamentari” postat şi pe site-ul Senatului.

El spune că întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenţia procurorilor de la DNA, coincidenţă, cu doar 2 luni înainte de alegeri, scrie News.ro.

Ulterior, el a declarat că scopul apelului său către parlamentari nu a fost de a face valuri, ci de a atrage atenţia la modul foarte serios că Parlamentul, de o buna bucată de vreme, este o ţintă de discreditare, DNA fixându-şi ca scop anchetarea cu exclusivitate a membrilor Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri