Sari la conținut

Instanţă: Medicul Ciocâlteu a luat mită, dar are un loc de muncă stabil şi un renume incontestabil

Tribunalul Bucureşti şi-a motivat hotărârea prin care a decis ca Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" din Bucureşti şi Petruţa Lazăr, director economic al aceluiaşi spital, să fie cercetaţi în arest la domiciliu.

“Instanţa are în vedere împrejurarea că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii de fapte ce se reţin a fi fost comise până în anul 2013, coroborând aceste împrejurări de fapt cu circumstanţele vizând persoană inculpatului şi anume existenţa unui loc de muncă aducător de venituri licite, a unui domiciliu stabil, un renume profesional incontestabil”, se arată în motivarea instanţei.

Ciocâlteu a invocat în faţă judecătorilor şi starea de sănătate precară, după ce a depus la dosar o serie de documente medicale.

Judecătoarea Elena Burlan Puşcaş susţine în motivare că “nici unul dintre cei doi inculpaţi nu a încercat să se sustragă de la cercetare ori urmărire penală”, aşa că se impune măsură preventivă a arestului la domiciliu pentru Alexandru Ciocâlteu şi pentru Petruţa Lazăr.

Magistratul mai arată că Ciocâlteu a fost sincer cu procurorii şi cu instanţa de judecată, lucru care, combinat “cu vârsta şi nivelul de instruire al inculpatului conduc la concluzia conştientizării de către acesta a gravităţii faptelor pentru care este cercetat, precum şi faptul că la acest moment nu se regăsesc date, informaţii, mijloace de probă care să contureze previzibilitatea unei conduite negative pe viitor a inculpatului îndreptată împotriva bunei desfăşurări a procesului penal, astfel că se apreciază că suficientă luarea măsurii arestului la domiciliu”, se mai arată în document.

Din motivare mai rezultă că Petruţa Lazăr a fost de acord cu arestul la domiciliu propus de procurori, aşa încât nu s-a mai pus problema ca ea să fie cercetată sub control judiciar.

Procurorii DNA i-au reţinut, pe 3 iunie 2016, pentru 24 de ore, pe Alexandru Ciocâlteu şi Petruţa Lazăr şi i-au prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, foştii manageri ai Spitalului "Sfântul Ioan" au cerut unei persoane, pentru derularea unui contract, peste 3,3 milioane de ei.