Sari la conținut

Instanța supremă a decis: Judecătorii vor aplica pedeapsa cea mai mică

Printre cei care ar putea beneficia de această hotărâre se numără şi condamnaţii din Dosarul Transferurilor. Aceştia ar putea ataca pe o cale extraordinară decizia judecătorilor.

Decizia a fost luată de un complet format din nouă judecători ai Secției Penale a ÎCCJ.

Completul a decis că aplicarea legii penale mai favorabile se face face pe instituții. Practic, în momentul în care un magistrat se pronunță asupra unui dosar penal, trebuie să se uite atât la prevederile din vechiul cod, cât și la cele din noul cod și să aplice fiecărui acuzat din dosar cele mai favorabile prevederi.