Sari la conținut

Instanţa supremă: Amenzile şi măsurile asigurătorii impuse românilor de instanţele din străinătate nu se recunosc automat în România 

 

Decizia a fost luată ieri, de completul competent să judece recursurile în interesul legii.

„Sancţiunile, interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia nr.2008/909/JAI al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române.

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia nr.2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres”, potrivit deciziei Înaltei Curţi.

Punctul de vedere al procurorului general:

Examenul jurisprudenţei naţionale existente în materie evidenţiază două orientări, relevând caracterul neunitar al acesteia.

I. Într-o orientare, instanţele au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr.302/2004, republicată şi modificată, sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină similare pedepselor accesorii sau complementare din legea internă, nu pot fi recunoscute şi executate (Anexele 1 – 16).

Această orientare jurisprudenţială a fost identificată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţilor de Apel Bucureşti, Oradea, Alba Iulia, Constanţa şi Piteşti.

Argumentele existente în cuprinsul hotărârilor analizate au ca premisă obiectivul principal al procedurii recunoaşterii unei hotărâri străine şi anume transferarea unei persoane în vederea executării pedepsei privative de libertate .

În acest context, art.154 alin.3 din Legea nr.302/2004, republicată şi modificată, precum şi art.160 alin.3 din aceeaşi lege, stabilesc expres şi limitativ care sunt categoriile de măsuri care pot constitui obiectul acestei proceduri, pedepsele complementare/accesorii nefăcând parte dintre acestea.

II. Într-o altă abordare, instanţele au considerat că pedepsele/interdicţiile stabilite prin hotărârile pronunţate de statele de străine de condamnare, similare celor complementare/accesorii din legea română pot fi recunoscute şi puse în executare în această procedură (Anexele 17 – 29).

Jurisprudenţa relevantă din această perspectivă aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţilor de Apel Galaţi, Suceava, Oradea şi Bacău.

Hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare nu cuprind o motivare a problemei de drept analizate, mărginindu-se să examineze necesitatea adaptării pedepselor complementare/ accesorii la legea internă.

Caracterul neunitar al jurisprudenţei se remarcă şi la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima dintre abordările prezentate anterior regăsindu-se în cuprinsul hotărârilor de la anexele nr.1-5, 7, 8, 14-16, iar cea de-a doua în anexele nr.17-19 şi 28.

În ceea ce priveşte hotărârile examinate trebuie precizat că acestea sunt ulterioare datei de 26 decembrie 2013, problema de drept luând naştere odată cu modificarea Legii nr.302/2004, republicată, prin Legea nr.300/2013[1].

Apreciez că soluţia legală în această materie este cea relevată de prima orientare jurisprudențială”.