Sari la conținut
News Alert

Instanța supremă menține interceptările în dosarul fostului judecător al CCR, Toni Greblă


Toni Greblă a fost trimis în judecată în septembrie 2015.

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcției de senator și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională, a pretins și primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro.

De asemenea, fostul senator ar fi primit, în aceeași perioadă, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei; în 02.11.2011, suma de 1.200 lei; în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei.

În schimbul acestora, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni și va determina funcționari publici - din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale - să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi ș.a.) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.