Instanţa supremă: Persoanele condamnate pentru evaziune vor plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere la sumele datorate

Decizia instanţei supreme vine după ce procurorul general al României solicitase, printr-un recurs în interesul legii, pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea unitară a dispoziţiilor legale în materie, în condiţiile în care instanţele le aplicau diferit.

ICCJ a hotărât luni, printr-o decizie, că inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sunt obligaţi la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principala datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedura fiscală.

Decizia luată de judecătorii instanţei supreme urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, moment în care hotărârea va deveni obligatorie pentru toate instanţele, eliminându-se, în acest fel, practică neunitară întâlnită până acum.

Examenul jurisprudenţei existente în materie evidenţiază două orientări, relevând caracterul neunitar al acesteia.

1. Într-o orientare, majoritară, instanţele, dispunând condamnarea pentru evaziune fiscală, au obligat inculpaţii către Statul Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la plata prejudiciului cauzat cu dobânzile şi penalităţile de întârziere, dobânda calculată până la achitarea integrală a acestuia

2. II. Într-o altă abordare, instanţele au dispus obligarea inculpaţilor condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală conform Legii nr.241/2005 la plata către Statul Român reprezentat prin A.N.A.F. a prejudiciului cauzat cu dobânda legală aferentă debitului, cu titlu de „damnum emergens” (folos nerealizat), dobândă calculată până la achitarea integrală a acestuia.

Punctul de vedere al procurorului general

Partea civilă, autoritate fiscală, având calitatea de creditor al obligaţiei fiscale va stabili cadrul procesual sub aspect obiectiv, indicând pretenţiile sale civile – cuantumul creanţei fiscale principale şi accesoriile acesteia.

Ca atare, în măsura în care partea civilă solicită dobânda legală, aceasta nu poate fi acordată şi cererea accesorie ar urma să fie respinsă. Acordarea dobânzii fiscale, atunci când s-a cerut dobânda legală, echivalează cu pronunţarea extra petita şi acordarea a altceva decât ceea ce partea a cerut.

Similar, dacă partea civilă a solicitat dobânda fiscală şi penalităţi de întârziere, iar instanţa obligă la plata dobânzii legale, acordă altceva decât s-a cerut. Natura juridică a celor două accesorii ale creanţei principale fiind diferită, nu prezintă relevanţă faptul că dobânda legală este mai mică decât dobânda fiscală.

În concluzie, din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că, în cazul condamnării inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală conform Legii nr.241/2005, instanţele de judecată soluţionând latura civilă, în aplicarea principiului disponibilităţii, trebuie să dispună obligarea acestora la plata prejudiciului cauzat cu dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate conform Ordonanţei Guvernului nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală.