INTERCEPTĂRI |Sistemul bancar românesc, atacat de israelieni

Data publicării:
linie de cod hacker google 04.07

Banii erau transportaţi dintr-o ţară în alta cu valiza, trecută drept bagaj de mână prin Aeroportul Henri Coandă, cu sprijinul unui român. Numai că atacurile de la începutul anului din Paris au îngreunat activitatea celulei, ca urmare a întăririi controalelor pe aeroporturile europene.

Procurorii au stabilit ca, pe lângă operațiunile de spionaj bancar pe care israelienii le-ar fi pregătit pe teritoriul țării noastre, aceştia erau parte a unei reţele internaţionale de spălare a banilor. Sume importante de bani erau transportate în bagajele de mână, prin aeroportul din Bucureşti, şi apoi depuse în bănci din alte state, pentru a li se pierde urma. Atacurile teroriste din Paris, de la începutul anului, au pus frână operaţiunilor internaţionale de spălare a banilor desfăşurate de cei doi israelieni pe teritoriul României, arată interceptările procurorilor.

Spionii economici, interceptaţi

George Tohăneanu: S-au cam stricat ploile….vă daţi seama că vor fi controale şi para-controale de acum încolo…

Iahr Giora: Asta-i doar în mintea dumneavoastră… sâmbătă și duminică or să fie la greu controale că se presupune că ăştia (n.r. atacatorii de la Charlie Hebdo) or să se mişte şi d-aia…

sursa: rechizitoriu DIICOT

Românul implicat avea rolul de a oferi un paravan pentru operaţiuni.

Atacurile teroriste, frână pentru infractori

Doamnă: Giora ăsta nu e chiar atât de tâmpit încât să plecaţi acum, adică toată Europa a explodat și e pericol de atentate teroriste la orice pas și în orice țară, nu numai în Franţa, ci şi în Germania, peste tot şi el vrea să plecaţi… cred că cea mai sigură ţară din Europa este Elveţia.

George Tohăneanu: Păi el de ce are bârlogul la Zurich, ai înţeles?... El de ce s-a băgat la Zurich?

sursa: rechizitoriul DIICOT

Comisioanele percepute pentru albirea banilor se calculau în funcţie de cât de riscant era fiecare transport.

Comisioanele reţelei de albire a banilor

Domn: Oamenii m-au întrebat dacă ajunge din Anglia, din… State, din Europa... va fi diferit?

Iahr Giora: Nu am priceput nimic!

Domn: Ei întreabă dacă transportul vine din Anglia şi din alte state...

Iahr Giora: Nu are importanţă. Nu este important pentru noi de unde vine. Dacă este furat (...) Dacă sunt bani furaţi (bani negri), nu va merge mai puţin de 50 (comisionul de 50%).

sursa: rechizitoriul DIICOT 

Cei doi israelieni au fost reţinuţi în timp ce încercau sa descarce date din sistemul informatic bancar al României. Vor fi judecaţi în arest pentru spionaj şi spălare de bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri