Sari la conținut

INTERVIU EXCLUSIV. Directorul agenției franceze pentru recuperarea prejudiciilor: Modelul poate fi transferat în România

Luca Niculescu: Charles Duchaine, director general al agenției franceze pentru gestionarea și recuperarea bunurilor sechestrate și confiscate. Agenția e recentă, are trei ani și jumătate. De ce a fost nevoie de ea?

Charles Duchaine: Agenția există din 2011. Am creat-o pentru că din cauza dificultăților pe care le înfruntau procurorii sau judecătorii atunci când trebuia să pună bunuri sub sechestru, ei bine, renunțau să o facă. Să pui sechestru pe iahturi, pe animale sau pe case e un lucru, dar apoi trebuie să te ocupi de ele, să le gestionezi, să le conservi pe durata procedurii. Când bunurile sunt confiscate, ele trebuie vândute apoi și treaba unui magistrat nu e asta. Nu înseamnă că un magistrat nu e capabil să facă asta, pentru că un magistrat bun poate să devină un vânzător bun sau un gestionar bun, dar el are o altă meserie. Cât timp se ocupă de gestiune sau de vânzare, nu își face meseria de procuror. Era necesar să creăm o structură special pentru asta.

Luca Niculescu: Povestiți-mi puțin cum funcționează agenția. Sunteți judecător și vânzător?

Charles Duchaine: La bază sunt judecător și sunt detașat la această agenție. Nu mai sunt magistrat, ci detașat. Agenția are personal de la Ministerul de Justiție, de la Finanțe, mai sunt polițiști, jandarmi, vameși. E o structură interministerială care ajută justiția. Avem un rol de sfetnic, de formare și de informare a magistraților. Le spunem ce pot și nu pot face, ce măsuri sunt mai bune decât altele. E mult mai simplu să gestionezi fonduri sechestrate dintr-un cont bancar, decât animale sau imobile. Îi ajutăm apoi pentru a pune în practică aceste măsuri. Vă dau un exemplu: când pun sechestru pe o mașină, în loc să le țină într-un garaj, ceea ce costă mult, iar mașina se degradează, magistrații ne dau nouă această mașină, noi o vindem și punem banii într-un cont. Dacă persoana respectivă e condamnată, banii sunt confiscați, dacă nu, primește banii respectivi în locul mașinii. E o soluție bună, proprietarul pierde mai puțini bani, la fel și statul. Intervenim și în confiscările de imobile. Suntem în contact cu notarii, vindem imobilul și recuperăm banii în beneficiul statului

Luca Niculescu: Dar cum funcționa sistemul până când ați creat această agenție? Cât reușea să recupereze statul din ce i se cuvenea și care e evoluția acum?

Charles Duchaine: E dificil de spus ce ar fi putut recupera statul, pentru că e vorba despre trecut și nu avem neapărat o istorie a ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Pot să vă spun însă că înființarea acestei agenții a încurajat practica sechestrului și a confiscării. Înainte era atât de dificil și costisitor să gestionezi un bun, încât magistrații renunțau pur și simplu. Înainte de legea din 2010 nu exista practic nici un sechestru pe vreun imobil. De fapt, în 2005 au fost trei puneri sub sechestru, în 2007 erau 70, dar cele mai multe nu erau rezolvate. Metodele de confiscare nu erau cele mai bune și de fapt nu se ajungea la nici un rezultat. În schimb, în 2014, am avut 660 de puneri sub sechestru de imobile. Același lucru pentru conturile bancare.

Luca Niculescu: Cât reușiți să recuperați în fiecare an? Am văzut cifre cuprinse între 400 și 500 de milioane de euro pe an?

Charles Duchaine: Nu trebuie confundat sechestrul cu confiscarea. Sechestrul e măsura luată în timpul procedurii judiciare. Recuperăm mulți bani, dar acei bani nu aparțin statului. Îi depunem într-un cont și ei rămân acolo până la sfârșitul procesului, când persoana poate fi condamnată sau nu. Dacă nu e, primește banii sau bunul înapoi. Anul trecut am contribuit cu 103 milioane de euro la bugetul statului. Mai pot să spun că față de 2013, am progresat cu 97% în materie de confiscări. Dar trebuie înțeles că această agenție este o structură foarte recentă. Legea din 2010 a lansat o serie de proceduri adaptate de sechestru care nu existau înainte. De aceste proceduri vor beneficia și colegii români pentru că legea din România e destul de comparabilă cu cea din Franța. Aplicarea noilor texte a permis această creștere exponențială a numărului de puneri sub sechestru și a numărului de confiscări. Primele rezultate nu vin însă imediat. Primele puneri sub sechestru le-am făcut în 2010, dar procedurile durează destul de mult și doar după doi-trei ani ai rezultate.

Luca Niculescu: Cum lucrați cu magistrații și procurorii, cu judecătorii, ați spus că aveți un rol de formare și de informare. Cum funcționează?

Charles Duchaine: Legea ne dă acest rol. Formăm magistrați în țară și în străinătate. Merg deseori în tribunale și țin conferințe. Le spun colegilor ce pot face și cum îi putem ajuta. Când vorbesc despre informare, avem un hotline la agenție. Anchetatorii care sunt pe teren ne pot suna oricând, în orice stadiu al procedurii pentru a ne cere sfaturi despre ce tip de sechestru trebuie să pună, în ce mod trebuie să scrie cererea... E genul de sfaturi pe care putem să îl dăm. Dincolo de asta, asigurăm și asistență și tehnică. Atunci când un coleg decide că un bun trebuie vândut înainte de judecată, noi suntem cei care ne ocupăm de acea vânzare. Nu chiar noi, de fapt, dar noi alegem cine va vinde. La fel se întâmplă și pentru imobile. Acestea nu pot fi vândute înainte de o decizie definitivă și de confiscarea definitivă. Dar atunci când au fost confiscate, noi ne ocupăm de administrarea lor până la vânzare, care poate dura câteva luni. Ne ocupăm de întreținerea imobilului, plătim impozitele, alte taxe, înnoim sau anulăm contractele de închiriere, încasăm chirii. E o adevărată meserie, de fapt sunt mai multe meserii într-una singură... Apoi, prin intermediul notarilor noi suntem cei care vindem imobilul și dăm banii statului.

Luca Niculescu: O astfel de agenție poate fi "exportată" în România? După cum știți, există o întreagă dezbatere aici. Unele voci spun că România are deja instituțiile necesare pentru a face toate aceste proceduri despre care vorbiți.

Charles Duchaine: Execuția deciziilor justiției este o meserie în sine. Procurorii sunt cei care pot ordona executarea unei decizii a justiției, dar în practică trebuie să delege responsabilitatea altor servicii. Oricât de competente sunt aceste servicii, ele nu au cunoașterea sau mijloacele de a face asta.

Luca Niculescu: Dar care sunt lucrurile cele mai dificile atunci când ai o astfel de meserie. Vă confruntați cu oameni care încearcă să ascundă, să se ascundă?

Charles Duchaine: Agenția noastră este ultima piesă dintr-un lanț, dar e un proces întreg care s-a pus în mișcare, așa cum începe să se pună și în România. Există organe care identifică bunurile, apoi le pun sub sechestru și le confiscă, dacă e nevoie. Deci trebuie făcut construit tot acest sistem pentru ca el să fie eficace. Dacă lipsește un singur element, nu va funcționa. Agenția e ultimul element din sistem, dar e indispensabil. Modelul francez poate fi transferat. Cunosc România și colegii români de peste zece ani și știu care sunt eforturile pe care le-au făcut. Există multe legi și instrumente care au fost adoptate și cred că azi se poate înființa și în România o astfel de agenție. Nu aș spune pe model francez, pentru că agenția noastră e un exemplu printre altele. Noi, când ne-am înființat, ne-am inspirat din modele străine, cel canadian, cel belgian și azi e evident că România se uită la exemplele care funcționează în alte părți. De mai mulți ani discut cu colegi din România și știu că au toate atuu-rile ca să reușească.

Luca Niculescu: Cunoașteți România de mai mulți ani, deci cunoașteți și lupta anti-corupție din România. Sunteți la curent cu arestările, cu condamnările. Care este impresia dumneavoastră?

Charles Duchaine: Dacă vrei să lupți eficace cu ei, trebuie să le iei banii, trebuie să bagi întreprinderea criminală în faliment. România nu e singură, toată lumea are probleme de corupție. Ca să folosesc o metaforă, aș compara criminalitatea cu poluarea. E o luptă globală, nu putem lupta fiecare în colțul sau. Cooperarea internațională e importantă. Agențiile, cum e cea franceză, contribuie la cooperarea internațională. În fiecare zi avem contacte cu omologii noștri străini, schimbăm informații și cred că e o luptă care justifica dezvoltarea internă și internațională.