Sari la conținut

Ioan Oltean va fi cercetat sub control judiciar

ACTUALIZARE 23.00 Ioan Oltean va fi cercetat sub control judiciar, a decis Înalta Curte. Procurorii ceruseră arestarea preventivă a acestuia.


Conducerea ANRP lucra sub umbrela politică a lui Ioan Oltean, spun magistraţii Curţii Supreme, în motivarea deciziei de arestare preventivă a şase acuzaţi din dosarul ANRP 4. În rechizitoriul depus în instanţă, procurorii DNA susţin că în curtea bisericii din Chitila s-ar fi discutat despre despăgubirile care urmau să fie aprobate. Şi tot acolo ar fi primit deputatul Ioan Oltean mită.

Fostul preot din Chitila şi un agajat al bisericii le-au spus procurorilor DNA ca deputatul PNL ar fi primit în curtea lăcaşului 600.000 de euro, de la şoferul omului de afaceri Mihai Rotaru. Biserica de lânga Bucureşti ar fi fost, de altfel, folosită pentru întâlniri de şefii şi funcţionarii ANRP.

„Baciu Remus Virgil (n.r. fost vicepreşedinte al ANRP) venea deseori la aşezământul social cu prieteni ai săi şi persoane care îi aduceau documente legate de dosare ANRP. În anul 2010, prin intermediul lui Baciu Remus Virgil, l-am cunoscut şi pe Diacomatu Sergiu Ionuţ, iar aceştia discutau la biroul de la parohie despre dosarele pe care le aveau pe rolul ANRP şi despre Rotaru Mihai” - declaraţia fostul preot din Chitila.

Potrivit procurorilor, un angajat al bisericii din Chitila ar fi fost martor la discuţii despre despăgubiri ilegale.

Şi angajaţii ai ANRP le-au spus procurorilor ca instituţia devenise un cuib al samsarilor imobiliari, în perioada în care aşteptau o decizie aproape 10.000 de dosare de despăgubire. În dosar există fotografii care demonstrează că deputatul Ioan Oltean era o prezenţă constantă în biroul Crinuţei Dumitrean, şefa ANRP.

„Martorul a arătat că Baciu Remus Virgil şi Dumitrean Crinuţa Nicoleta erau ''sub umbrela numitului Oltean Ioan'', care putea face presiuni asupra lor, şi ajutau la rezolvarea dosarelor unor cumpărători de drepturi litigioase, precum Gheorghe Stelian şi Dorin Cocoş, existând la nivelul ANRP şi obligaţii politice” - se arată în motivarea deciziei instanţei.

Judecătorii explică în motivarea arestării celor şase inculpaţi din dosar cum a reuşit omul de afaceri Mihai Rotaru să obţină în doar câteva luni o despăgubire de 25 de milioane de euro. Cumpărase cu doar 750.000 de euro drepturile litigioase pentru un teren de şase hectare de la o bătrână.

Mihai Rotaru a depus cererea de despăgubire ca şi cum ar fi aparținut martorei Neaţu Viorica Vana şi a cerut soluţionarea dosarului în regim de urgenţă, motivând vârsta înaintată şi afecţiunile de care suferă martora.