Ion Diniță va fi cercetat sub control judiciar. Ioan Adam a fost arestat preventiv

Data publicării:
IOAN ADAM PARLAMENT

Actualizare 17:55:Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

Cel mai probabil această hotărâre va fi motivată pe prejudiciul mare din acest dosar, 300 de milioane de euro, adică valoarea estimată a suprafeței de peste 43.000 de hectare de teren forestier ce ar fi fost retrocedată ilegal, cu o contribuție decisivă a acestuia.

Această decizie poate fi atacată de apărarea deputatului Ioan Adam la instanța superioară.

ACTUALIZARE 17.06 Ion Diniță va fi cercetat sub control judiciar. Nu este o hotărâre definitivă și în mod cert va fi atacată de procurorii DNA.

Deputatul PC a părăsit joi după-amiază sediul Înaltei Curți fără a face declarații.

Controlul judiciar presupune interdicția de a lua legătura cu martori sau alți acuzați din dosar, interdicția de a părăsi teritoriul țării, de asemenea, el trebuie să se prezinte la Poliția din Brașov regulat și să anunțe orice plecări din localitate ce presupun o anumită durată. Încălcarea acestor reguli le-ar permite procurorilor să ceară măsuri mai aspre de tipul arestului preventiv.

ACTUALIZARE 16.25. Judecătorii au încheiat dezbaterile cu privire la cererile de arestare preventivă a celor dou deputaţi.

Instanţa urmează să ia o decizie.


DNA a trimis instanţei supreme propunerile de arestare preventivă a deputaţilor Ioan Adam şi Ion Diniţă.

Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracțiuni de cumpărare de influență, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure.

De asemenea, deputatul PC Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat cu peste 7,6 milioane de euro, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...