Sari la conținut

Judecarea contestaţiei lui Klaus Iohannis privind conflictul de interese, încheiată. Decizia va fi anunțată în 10 iunie

Foto: Presidency.ro

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a spus că instanţa a încheiat judecarea dosarului în care preşedintele a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care constatase încălcarea legislaţiei în domeniul conflictului de interese, potrivit Mediafax.

Miercuri, Curtea de Apel Alba Iulia a reluat discuţiile în procesul în care Klaus Iohannis a contestat raportul ANI privind un conflict de interese în care s-ar fi aflat şeful statului în perioada în care a fost primar al Sibiului, legat de un contract cu tipografia Forumului Democrat al Germanilor.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia declara că preşedintele Klaus Iohannis a depus contestaţia imediat după raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, care stabilise că, în calitate de primar al municipiului Sibiu, ar fi încălcat legislaţia cu privire la incompatibilitate şi conflict de interese, deoarece Primăria Sibiu a încheiat un contract de informare şi publicitate cu Tipografia Honterus care aparţine Forumului German din România, iar organizaţia era condusă la acea dată de edil.

Muntean preciza că procesul a fost suspendat în 2014, din cauză că ANI sesizase Parchetul să facă cercetări în cazul lui Klaus Iohannis, pentru conflict de interese.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după verificările făcute la sesizarea ANI, a închis dosarul, procurorii stabilind că Iohannis nu a încălcat legea atunci când a semnat, în calitate de primar al Sibiului, un contract cu Tipografia Honterus.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a decis să reia judecarea acţiunii depuse de Klaus Iohannis, iar termenul a fost stabilit pentru miercuri.

În august 2013, ANI l-a acuzat pe Iohannis de conflict de interese în cazul unui contract semnat în decembrie 2010, din postura de primar al municipiului Sibiu, cu SC Tipografia Honterus SRL, deţinută de Forumul Democrat al Germanilor, al cărui preşedinte era atunci. ANI a sesizat şi Parchetul instanţei supreme cu privire la posibila săvârşire de către Klaus Iohannis a infracţiunii de conflict de interese.

Inspectorii de integritate susţineau că Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie - iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăţilor către prestator, respectiv societatea Tipografia Honterus.

Pe de altă parte, în 21 ianuarie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins recursul ANI. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.