Judecătorii au acceptat cererea lui Antonie Solomon de eliberare condiționată

Data publicării:
antonie solomon mediafax

S-a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de penitenciarul Pelendava Craiova, privindu-l pe condamnatul Solomon Antonie. S-a dispus liberarea condiţionată a acestuia”, a declarat Mihai Marin, judecător la Judecătoria Craiova.

Antonie Solomon, primarul Craiovei între între 2004 şi 201,0 a executat deja un an și două luni din pedeapsa de 3 ani de închisoare şi a scris şi trei cărţi. Se pare că acestea sunt motivele pentru care avocaţii acestuia cer eliberarea fostului primar al Craiovei.

Potrivit Codului Penal, una din condițiile eliberării condiționate este să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei.

Fostul primar al Craiovei a fost condamnat după ce a primit mită 50.000 de euro de la omul de afaceri din Piteşti Cornel Penescu. În schimbul banilor, trebuia să-i elibereze autorizaţia de construcţie pentru un nou magazin şi pentru racordarea la reţeaua de transport în comun din Craiova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri