Sari la conținut

Judecătorii, de acord cu eliberarea lui Gică Popescu

FOTO: AGERPRES

ACTUALIZARE 15.15. Judecătorii Sectorului 4 au fost de acord cu eliberarea condiţionată a lui Gică Popescu.

Decizia poate fi contestată.

ACTUALIZARE 10.40. DNA susţine că raportul venit de la comisia penitenciarului Jilava este incomplet pentru că nu conţine date care să ateste că Gică Popescu ar fi redactat, într-un an şi jumătate, cele patru lucrări ştiinţifice la care se face referire în document.

Concret, DNA susţine că nu există o echivalare a lucrărilor, o atestare ştiinţifică.

În al doilea rând, procurorii spun că ar fi fost imposibil ca Gică Popescu, fiind o persoană publică, să nu se comporte exemplar în detenţie, motiv pentru care acest argument nu ar putea fi luat în considerare.

La finalul procesului, Gică Popescu a susţinut că îşi doreşte să petreacă timpul alături de familie şi că a înţeles acuzaţiile care i-au fost aduse.

Şedinţa de judecată s-a încheiat. Decizia urmează să fie luată de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4.


Argumentul principal care susţine solicitarea depusă la Judecătoria Sectorului 4 este raportul favorabil întocmit de Comisia pentru eliberare condiţionată de la închisoare, care consemnează comportamentul bun al acestuia în timpul detenţiei, faptul că a muncit şi a obţinut astfel reducerea zilelor de executat.

Potrivit legii, acesta trebuia să execute cel puţin două treimi din pedeapsa de trei ani, un verdict dat de instanţă în martie 2014.

Din cele opt persoane condamnate definitiv prin aceeaşi decizie au mai fost eliberaţi condiţionat până acum George Copos, fost acţionar al Rapidului, şi Jean Pădureanu, fost preşedinte al echipei Gloria Bistriţa.