Judecătorii, în conflict cu serviciile. Președintele UNJR: SRI e mult prea aproape de conducerea sistemului judiciar

Data publicării:
natalia roman cu burtiera

Asociaţia pe care o conduce Natalia Roman l-a sesizat inclusiv pe preşedintele Klaus Iohannis în această privinţă, fără a primi însă, până acum, un răspuns. Nu este, însă, singura problemă pe care o are justiţia când vine vorba de serviciile de informaţii, adaugă şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor. Trebuie verificată și situația informatorilor acoperiți din sistemul judiciar.

Întrebată, în cadrul „Testului de sinceritate”, dacă este SRI sau un alt serviciu de informații prea aproape de conducerea sistemului judiciar, Natalia Roman a răspuns fără ezitare: „Mult prea aproape”.

Ulterior, a fost rugată să numească o problemă mai puțin vizibilă a sistemului judiciar.

O problemă extrem de importantă mi se pare la acest moment cea a intervenției serviciilor secrete în justiție și din acest punct de vedere, sunt două paliere pe care vreau să le punctez pe scurt: în primul rând, situația informatorilor acoperiți din justiție. După cum știți, noi anual dăm declarații autentice pe proprie răspundere, prin care declarăm că nu facem parte din serviciile secrete. Niciodată aceste declarații nu au fost verificate, iar la acest moment se ridică numeroase suspiciuni și de aceea noi, ca asociație profesională, am adresat solicitări CSAT-ului să procedeze la verificarea declarațiilor date”, a arătat Natalia Roman.

A doua problemă extrem de importantă legată de serviciile secrete este tocmai saltul pe care dl general Dumbravă și directorul actual al SRI au declarat public că SRI-ul l-a făcut în interiorul procesului judiciar. Inițial, așa cum cere legea, se limitau la a da doar sprijin organelor de cercetare penală, iar acum ne-au declarat că au făcut un salt în câmpul tactic al justiției, orice ar fi însemnând acest lucru, motiv pentru care noi ne-am adresat atât comisiei parlamentare, care trebuie să facă verificări în legătură cu legalitatea acestor acțiuni făcute de SRI în „câmpul tactic al justiției”, președintelui României, ca membru al CSAT să ne pună la dispoziție și să ne facă cunoscute public hotărârile CSAT-ului prin care SRI-ul a intervenit, iată, cu acest salt în câmpul tactic al justiției, și apoi CSM-ului, ca să apere independența sistemului judiciar de respectivele declarații”, a precizat Natalia Roman.

Ce a declarat generalul SRI Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice de la SRI

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor şi Asociaţia Procurorilor cer să fie clarificate afirmaţiile extrem de grave, spun ei, ale generalului Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice din SRI. Ei asimilează aceste declarații, în cazul în care au acoperire în realitate, unei supravegheri de tipul poliției politice.

Generalul Dumitru Dumbravă a acordat un interviu site-ului juridice.ro, publicat la 30 aprilie, în care face, între altele, următoarele declarații:

Fenomenul corupţiei, ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, a intrat relativ recent în portofoliul SRI. (…) Angajarea SRI în această luptă,(…) s-a făcut ca structură de suport a autorităţilor judiciare cu atribuţii în materie(…). Saltul evoluţiei în acest demers a fost făcut odată cu adoptarea unui concept integrat în combaterea corupţiei, focalizând secvenţial instrumentele investigative pe toată lungimea lanţului trofic judiciar. Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze.”

Generalul Dumbravă: „Realitatea este că, în foarte puţine cazuri de corupţie în sistemul judiciar, SRI pleacă de la un anumit magistrat corupt. Am spune mai degrabă că, aplecându-ne asupra fenomenului, am determinat analitic câteva pattern-uri infracţionale care apar ca nişte anomalii în sistem. Acestea fac obiectul efortului nostru investigativ, iar schemele infracţionale sunt apoi decriptate pas cu pas, identificând actorii şi partiturile jucate de aceştia, fie că este vorba de poliţişti, de procurori, judecători şi, de ce nu, SRI-işti".

Ce spun magistraţii:

„Dezvăluirea făcută de generalul Dumbravă, că SRI cataloghează judecători după modelul identificării celor cu predispoziţie să comită atentate teroriste, este pur si simplu cutremurătoare, dezvăluind practic un sistem care, sub pretextul vegherii la respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a luptei anticorupţie, în realitate încalcă cu brutalitate aceste drepturi.

Supravegherea, de tipul poliției politice, a magistraţilor pentru a preveni potenţiale fapte de corupţie, are un puternic efect de intimidare, presiune şi discreditare a judecătorilor si procurorilor.

În lumina dezvăluirii că SRI cataloghează judecători după "pattern-uri infracţionale", iar instanţele au devenit "câmp tactic" pentru Serviciu Român de Informaţii, orice persoana acuzată într-un proces penal nu mai are garanţia că drepturile sale procesuale sunt în mod real respectate şi că hotărârea se pronunţă de un judecător independent, strict în baza legii şi a probelor administrate, în condiţii de deplină transparenţă, cu respectarea dreptului la apărare şi a egalităţii de arme”.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a efectua verificări legale în vederea stabilirii posibilei afectări a independenţei justiţiei şi magistraţilor de către SRI.

Ce spune George Maior, fostul șef al SRI

Fostul director SRI George Maior a încercat, duminică seară, la Digi24, să găsească explicații pentru afirmaţia lui Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice, care a provocat controversele legate de eventuala implicare a Serviciului Român de Informaţii în cursul proceselor.

„Nu cunosc declarația realmente, nu mai eram director SRI. Cred că poate fi vorba de o exprimare mult prea sofisticată pentru a nu induce tot felul de întrebări și dubii. Nimeni nu a avut intenția, îl cunosc pe dl general Dumbravă foarte bine, un superprofesionist, nimeni nu a avut intenția să spună că serviciile vor să controleze justiția, sigur nu a avut această intenție. dar, mai multa atenție la comunicare!”, a recomandat George Maior.

Natalia Roman: Ne-am adresat președintelui României, nu am primit încă răspuns

Natalia Roman, președintele UNJR, nu este mulțumită de răspunsul fostului șef al SRI, pentru că, spune ea, s-a rezumat în a spune că e o declarație sofisticată.

Noi tocmai acest lucru l-am cerut, și anume să ne fie explicat clar la ce s-a referit dl general Dumbravă atunci când a spus că SRI-ul își menține interesul în câmpul tactic al justiției până la finalizarea procesului”, a subliniat magistratul.

Natalia Roman a reamintit că după declarația lui Dumbravă a urmat o altă declarație, a directorului SRI, care a încercat cumva să explice, dar a făcut un lucru și mai grav: a spus că, practic, judecătorii și procurorii sunt verificați până la sfârșitul procesului, pentru a nu uita că ei servesc statul de drept. „Ce poate însemna acest lucru într-un proces penal? Ce ar trebui să știe judecătorul? Că statul de drept, reprezentat de Parchet, trebuie să aibă dreptate la sfârșitul procesului? Credem că e o întrebare legitimă și credem că aceste explicații trebuie date”, a spus Natalia Roman la Digi24.

Noi ne-am adresat președintelui României și dintr-un alt motiv. Fostul președinte al României, care a fost membru în CSAT, ne-a spus că a fost adoptată o hotărâre în CSAT de strategie pe siguranță națională, în care SRI s-a referit și a stabilit în strategie felul în care acționează în justiție”, a mai spus Natalia Roman, precizând că demersurile asociației pe care o conduce nu au primit niciun răspuns nici de la Președinție, nici de la comisia de control parlamentar.

Răzvan Ionescu: SRI să aibă un control parlamentar cât mai puternic

Dacă e o eroare a generalului Dumbravă va trebui cumva să o plătească, dacă nu, va trebui să ne lămurim de ce a făcut-o, chiar dacă a făcut-o fără intenție rea, consideră jurnalistul Răzvan Ionescu.

El atrage atenția că e posibil ca declarațiile lui Dumbravă să se fi vrut un semnal dat magistraților: vedeți, aceia dintre voi care sunteți tentați să vă lăsați influențați, că suntem cu ochii pe voi, iar pe toți ceilalți vă protejăm. „E foarte gravă această declarație, chiar dacă aceasta a fost intenția. Din acest motiv, justiția trebuie consolidată în CSM, iar de cealaltă parte, SRI va trebui să aibă un control parlamentar cât se poate de puternic”, a punctat Răzvan Ionescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri