Kovesi despre excepția ridicată în ANRP: Incriminarea abuzului în serviciu - o obligație asumată în urmă cu 13-14 ani

Data publicării:
KOVESI INVITATA LA JURNALUL DE SEARA agerpres-1

FOTO Aerpres

"Nu ar trebui să mă îngrijoreze. Excepția a vizat o infracțiune de abuz în serviciu care este prevăzută în legislația României. Există Legea 365 din 2004 privind ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York în 2003, pe care România a ratificat-o și a semnat-o la Merida, 9 decembrie 2003. Această Convenție a instituit obligația pentru statele semnatare să incrimineze în legislație această infracțiune de abuz în serviciu. Este obligație pe care statul român și-a asumat-o în urma cu 13, 14 ani și pe care trebuie să o respectăm", a afirmat Kovesi la RRA, întrebată dacă este îngrijorată că într-unul din dosarele ANRP s-a invocat o excepția de neconstituționalitate.

Cu privire la infracțiunile prevăzute în Legea 78/2000, ea a precizat că au mai fost invocate anterior la CCR.

"Curtea le-a respins de fiecare dată. Din perspectiva mea, ca magistrat, nu ar trebui să ne îngrijoreze faptul că această excepție a fost invocată. În majoritatea cazurilor instrumentate de DNA avem această infracțiune reținută în sarcina persoanelor trimise în judecată, mai ales în ceea ce privește achizițiile publice, în ceea ce privește primari, președinți de consilii județene, în general persoane care au condus instituții publice. O să vedem ce va decide CCR cu privire la această infracțiune", a susținut șefa DNA.

ÎCCJ a admis în 1 februarie cererea formulată de Alina Bica în dosarul ANRP și sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod penal și art. 132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri