Sari la conținut

L. Kovesi: De executarea silită în dosarul ICA se ocupă Ministerul Finanţelor, nu DNA. Antena 3 nu este parte în dosar

 

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a precizat că în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare există o hotărâre judecătorească definitivă care are putere de lege, şi, ca orice lege, are putere executorie, relatează Mediafax.

În acest context, Laura Codruţa Kovesi a spus că neagă categoric afirmaţia că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituţie a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nicio calitate în acest proces, în care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care şi Dan Voiculescu.

Codruţa Kovesi a subliniat că jurnaliştii de la Antena 3 nu au fost implicaţi în dosarul ICA şi nu s-a dispus de către instanţă, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceştia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

Ei sunt chiriaşi într-o firmă. Nici acum clădirea în care ei funcţionează nu le aparţine. Dacă era proprietatea Antena 3, cu siguranţă nu se putea pune sechestru, pentru că nu era parte în dosar”, a precizat procurorul-șef.  

Şeful DNA a precizat că hotărârea de condamnare nu are legătură cu libertatea presei.

„Libertatea presei nu o garantează premierul sau orice altă persoană, ci legea”, a mai spus Kovesi, la Adevărul Live.