Sari la conținut
News Alert

Laszlo Borbely își păstrează imunitatea. Cum și-a convins deputatul colegii să facă scut în jurul lui

Pentru cererea DNA s-au pronunțat doar 125 de deputați, în condițiile în care era nevoie de 147 de voturi pentru ridicarea imunității.

Împotriva cererii DNA au votat 154 de parlamentari.

Imunitatea deputatului UDMR a fost supusă la vot la mai bine de o lună de când DNA a cerut aviz Parlamentului.

Laszlo Borbely rămâne astfel cu imunitate şi nu va fi anchetat de DNA pentru trafic de influenţă. Laszlo Borbely este acuzat că ar fi acceptat să-i fie renovată o casă din Bucureşti sau că ar fi primit bani de la oameni de afaceri. În schimb, ar fi intervenit pentru ca firmele acestora să primească contracte de la Compania Apele Române, aflată în subordinea Ministerului Mediului.

A fost pentru a doua oară când deputaţii au refuzat să permită începerea urmăririi penale în cazul său. Prima solicitare a DNA a fost respinsă în urmă cu mai bine de doi ani.

Înaintea votului, Laszlo Borbely a susţinut că procurorii au făcut un abuz atunci când au redeschis dosarul său şi că nu există informaţii şi probe noi pentru a cere, pentru a doua oară, urmărirea sa penală.

Cererea este bazată pe un simplu denunţ, fără verificarea informaţiilor minimale, fără audierea celorlaltor implicaţi în acest denunţ”, a declarat Borbely de la tribuna Parlamentului. Iată cum și-a convins colegii să facă scut în jurul lui:

„Sunt un veteran al Parlamentului. De 21 de ani sunt parlamentar. Am ţinut multe discursuri de la acest microfon. Azi o să am un discurs mai atipic. Sper că ceea ce voi spune vă va trezi interesul. În 89, cum s-a spus atunci, ne-am câştigat porţia de libertate şi nu ne-a deranjat în timpul comunismului atât de mult că primeam mâncarea pe tichete, ci lipsa de libertate. Şi ne-am câştigat porţia de libertate în 89, în decembrie. Era un slogan atunci când eram pe străzi: nu vă fie frică! Eu cred că, după 25 de ani, aceste deziderate sunt valabile. Nu poţi construi o societate bazată pe frică. (...) Sunt perfect de acord că justiţia trebuie să îşi facă treaba - şi în mod independent -, dar, după părerea mea, acest autodenunţ, în urma căruia nu au fost verificate minimele informaţii, constituie, trebuie să o spun, un abuz clar din partea unor procurori”, a afirmat deputatul înainte de a se trece la vot.

După anunţarea rezultatului, reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei s-au acuzat reciproc de protejarea deputatului UDMR.

PSD şi coalţia de guvernare şi-au dat din nou arama pe faţă. Practic, din coaliția majoritară care a avut prezenți în sală aproape 400 de oameni, nu au votat nici 40 de oameni în favoarea începerii urmăririi penale”, a declarat liderul deputaților PNL, Ludovic Orban.

Eu am fost în prima bancă şi credeţi-mă că am observat că nu s-a votat la vedere. Eu opinez că au votat așa cum au votat de fiecare dată, pentru încuviinţarea solicitării. Cel puţin aşa s-a comunicat. Aşa am comunicat împreună”, a declarat liderul deputaților PSD, Marian Neacșu.

Votul asupra cererii DNA de a permite începerea urmăririi penale împotriva lui Laszlo Borbely a avut loc la mai bine de o lună după ce solicitarea a ajuns la Camera Deputaţilor. Fostul ministru al Mediului este acuzat că ar fi luat mită 50 de mii de euro de la un om de afaceri din Oradea ca să intervină pentru atribuirea unor contracte cu Apele Române.

Luna trecută, Senatul a respins şi el o solicitare a DNA de permitere a începerii urmăririi penale, în cazul lui Varujan Vosganian. După acel vot, liderii tuturor partidelor au promis că vor da curs tuturor solicitărilor formulate de Justiţie. În aceeaşi zi în care plenul a votat împotriva urmăririi penale, conducerea Camerei a anunţat că Laszlo Borbely, preşedinte al Comisiei de politică externă, va pleca în deplasare în Georgia în interes de serviciu.