Laura Codruța Kovesi, întrebată când ajunge DNA și la TVR

Data publicării:
LAURA CODRUTA KOVESI AGERPRES

Foto: Agerpres 

Când vine DNA la TVR?”, a fost întrebată șefa DNA, din partea mai multor angajaţi ai televiziunii publice, marți seară, în emisiunea „Prim-Plan” de la TVR 1. Laura codruța Kovesi a răspuns: „Când suntem chemaţi, venim”.

Totodată, şefei DNA i s-a atras atenţia că sunt rapoarte ale Curţii de Conturi care ar indica nereguli în achiziţiile societăţii de televiziune.

News.ro notează că șefa DNA a răspuns că, aşa cum sunt 86 la sută dintre sesizările DNA pe anul trecut făcute de cetăţeni, persoane juridice şi instituţii publice, „la fel orice persoană care lucrează în TVR şi cunoaşte despre săvârşirea unor fapte de corupţie” poate sesiza direcţia.

„Este foarte dificil să ne sesizăm noi din oficiu în condiţiile în care nu ştim dacă este o faptă de corupţie sau este o faptă care atrage competenţa DNA. Curtea de Conturi, în situaţii similare, când au sesizat că sunt fapte de natură penală sau pot fi fapte de natură penală, de fiecare dată ne-au trimis acele rapoarte pentru a evalua dacă sunt astfel de fapte sau nu. La fel şi aici, dacă s-a făcut un astfel de raport de către curtea de control noi aşteptăm să fim sesizaţi”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri