Andrei Pleşu: Ca să se depopuleze puşcăriile trebuie să se fure mai puţin

Cristian Andrei Data publicării:
plesu digi24

Prin ochii lui Andrei Pleşu, politicienii nu se văd chiar bine. Filosoful crede despre ei că sunt corupţi şi suferă de incompetenţă. Un exemplu: problema supraaglomerării din închisori. Nu graţierea e soluţia, spune Andrei Pleşu.

Andrei Pleşu: „Ideea că prioritatea politică a României de astăzi e graţierea celor care au diferite tipuri de pedepse mi se pare nerealistă, ca să nu zic ridicolă. Ca să se depopuleze puşcăriile trebuie să se fure mai puţin. Mingea este în ograda celor care nu se gândesc când fură că s-ar putea să ajungă în condiţii neplăcute. Soluţia e a nu se mai fura.

De ani de zile constat că, din păcate, singura opoziţie eficientă din scena politică românească este Uniunea Europeană

Faptul că în Parlamentul ţării ajung personaje care nu ştiu încă bine româneşte, care gândesc ca nişte corigenţi şi care se manifestă ca nişte mitocani, nu este un lucru încurajator.

Preşedintele Iohannis trebuie să fie întâi şi întâi ceea ce este. Mă irită să văd că lumea ar vrea să fie un fel de Iurie Darie sau un fel de Băsescu, el este ceea ce este”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri