Sari la conținut
News Alert

Expert anticorupţie: Prevederile penale care nu au intrat încă în vigoare pot fi abrogate

Prevederile penale care nu au intrat încă în vigoare pot fi abrogate, afirmă expertul anticorupţie Laura Ştefan, care face trimitere la o situaţie mai veche, când Codul penal din 2004 – Codul Stănoiu – a fost abrogat în 2009.

ccr ciocanel mic ccr ro

„Ştiţi cum e aia cu piatră aruncată în lac de un prost pe care trebuie apoi să muncească trei filozofi să o scoată? Aşa şi noi acum...Prevederile penale care nu au intrat încă în vigoare pot fi abrogate. Codul penal din 2004 (Codul Stănoiu) a fost abrogat în 2009 prin prevederile finale ale noului cod penal. Codul Stănoiu fusese publicat în MOf, dar nu a intrat în vigoare nici o zi. Sigur, normal ar fi să-şi bată dl Dragnea capul cu toate astea că el a generat criză.

"Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă. "

În ce priveşte prevederile de procedura penală, în OUG de abrogare trebuie să se revină expres la textele anterioare. Această pentru că acele prevederi sunt deja în vigoare.

Last but not least - e multă dezinformare, aveţi grijă să nu fugiţi după fenta”, explică Laura Ştefan într-o postare pe pagină să de Facebook.