Sari la conținut

Ghinea (USR): Avocatul Poporului să conteste la CCR ordonanţa de urgenţă!

Deputatul USR, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, i-a cerut marţi seară Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a Codurilor penale şi a îndemnat la un protest în Piaţa Victoriei.

cristian ghinea_gov

”USR cere public Avocatului Poporului să conteste OUG-urile la Curte.

Este singura instituţie care mai poate limita mizeria. Domnule Ciorbea, o fărâmă de demnitate mai găsiţi? De dragul istoriei din anii 90”, a scris Ghinea pe Facebook la câteva minute după ce ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat adoptarea ordonanţei de urgenţă de modificare a codurilor penale.

”Haideţi la Victoriei, e prea mult”, a scris Ghinea într-o postare ulterioară.