M. Godină: De crezi că fiecare câine prezent la protest a primit 30 de lei, te implor, dă-mi unlike!

Data actualizării: Data publicării:
godina - fb

Marian Godină aduce noi argumente în susţinerile sale contra legii graţierii şi vrea o triere a celor care îşi exprimă opiniile pe pagina sa de Facebook: „Îmi doresc să îmi dea unlike cei care au impresia că pe pagina unui polițist vor găsi argumente venite în sprijinul hoților, infractorilor și corupților și împotriva legii și dreptății”.

godina - fb

În mesajul său, Godină face referire la protestele ample care au avut loc duminică seară contra legii graţierii şi îi critică pe cei care au dat curs manipulărilor televizate: „De crezi că și fiecare câine prezent a primit 30 de lei, te implor, dă-mi unlike”.

Mesajul lui Marian Godină:

Nu am cerut niciodată nimănui să dea like și share vreunei postări de-ale mele. Nici vreun concurs cu like și share nu am organizat vreodată. N-am făcut lucruri de acest fel pentru că mi-am dorit ca pe această pagină să intre numai oameni de calitate, care să dea like sau share doar atunci când chiar le-a plăcut ce au citit și au simțit nevoia să împărtășească și cu alții. Am pus mereu accent pe calitate, nu pe cantitate. În schimb, am să cer azi să mi se dea unlike. Din același motiv.
Îmi doresc să îmi dea unlike cei care au impresia că pe pagina unui polițist vor găsi argumente venite în sprijinul hoților, infractorilor și corupților și împotriva legii și dreptății. Nu am creat această pagină pentru ca unii să își etaleze aberațiile preluate și înghițite pe nemestecate de la televizor. Așadar, dacă ești pentru eliberarea unor mii de infractori și grațierea unor politicieni care vor să scape de pușcărie, te rog să dai unlike. Dacă ai ajuns la o anumită vârstă, știi să mănânci singur, dar creierul tău îți permite totuși să crezi că fiecare om care a ieșit aseară în stradă ca să protesteze a primit câte 50 de lei, te rog dă-mi unlike. De crezi că și fiecare câine prezent a primit 30 de lei, (deja am dubii dacă chiar știi să mănânci singur) te implor, dă-mi unlike. Dacă n-ai văzut aseară niciun miner, dar crezi că a avut loc o mineriadă, unlike. Dacă îți dorești cu ardoare să vezi desființat DNA-ul, deși ești un om cinstit și nu ai absolut niciun motiv să te temi de DNA, iar dacă ar fi să-ți asculte cineva vreodată telefonul ar trebui să aștepte ziua de salariu în care să-ți încarci cartela, dă-mi unlike. Dacă știi multe cazuri în care DNA a făcut abuzuri și ești convins de asta pentru că așa ai văzut la televizor, dă-mi unlike. Dacă ești unul dintre cei care cred că Soroș e capul răutăților în România și ai folosit vreodată cuvântul "soroșiști", deși habar nu ai cine-I omul ăla, te rog să îmi dai unlike.
Probabil că mi-am pierdut puțin răbdarea, dar chiar vreau ca atunci când postez ceva, să pot citi comentarii inteligente, amuzante, iar dacă sunt contra, să fie argumentate. M-am săturat de spălați pe creier care pun botul la toate inepțiile de la televizor, unele atât de aberante și de penibile, încât nu trebuie nici măcar să fii isteț ca să te prinzi că sunt manipulări, e de ajuns să fii neprost.”

Citiţi şi: Ce urmărește Dragnea? Președinte. Anul acesta!

Ce va face Liviu Dragnea mai departe

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri