Sari la conținut

Protestele anti-Guvern, discutate de deținuții din Rahova

Deţinuţii din Penitenciarul Rahova stau lipiţi de televizoare. De când Guvernul le-a dat speranţe că unii ar putea ieşi din puşcării mai repede, urmăresc cu atenţie fiecare declaraţie a oficialilor. Mulţi sunt însă pesimişti: nu cred că legile sunt făcute pentru ei, relatează Digi24.

Televizoarele sunt pornite non-stop pe posturi de ştiri. Ca deţinuţii să afle primii deciziile luate de Ministerul Justiţiei, care ar putea să îi avantajeze. De exemplu, în această celulă sunt 8 televizoare şi 50 de deţinuţi”, relatează Maria Moiș, reporter Digi24.

„Vă daţi seama că noi suntem mai interesaţi că dumneavostră de o mie de ori”, spune un deținut.

Subiectul cel mai comentat este protestul de noaptea trecută, care a strâns aproape 300.000 de oameni în toată ţara.

„Da, au dreptate că iese poporul afară, că ei îşi fac numai pentru ei, dar pentru noi de aici nimic”.

„De ce nu au făcut şi pentru noi? Pur şi simplu băgau amândouă, pe ordonanţa de urgenţă băgau şi graţierea, pentru noi asta era important. Ei nu au făcut pentru noi, ei au făcut pentru ei”.

Tot de la televizor, condamnaţii au aflat şi care sunt condiţiile pentru a ieşi din închisoare mai repede, potrivit proiectului de lege privind graţierea.

Iată ce spun o parte dintre deținuți:

„Multă lumea care a ieşit nu ştie pentru ce a ieşit. Mulţi nu ştiu ce înseamnă graţiere sau Codul Penal, ies aiurea. (Grațierea- n.r.) se dă până în 5 ani, care e primar, şi cu asta basta. Care nu are rapoarte pleacă acasă.”

„Este bucurie, dar până nu intră în Monitorul Oficial până nu intră în vigoare legea deocamdată așteptăm”.

„Nu e bine să plătească 8 de milioane de euro şi noi să stăm unul peste altul la puşcărie. Să dea banii la amărâţi, la pensionari, sunt foarte mulţi amărâţi”.

Aceşti deţinuţi îşi execută pedeapsa în regim deschis, în noile celule inaugurate la începutul anului care respectă cei 4 metri pătraţi de spaţiu per deţinut. Nu toţi au parte însă de aceste condiţii. Gradul de ocupare al penitenciarului Rahova este de 124%.