Tăriceanu: Se pare că președintele are un plan care să ducă la schimbarea Guvernului

Data publicării:
Calin Popescu Tariceanu, la Jurnalul de seara (3)

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că șeful statului ar putea avea "un plan care să ducă la schimbarea Guvernului".

Calin Popescu Tariceanu, la Jurnalul de seara (3)

"Se pare că discuția pe care am avut-o cu președintele, imediat după alegeri, nu era un simplu bluf. Se pare că are un plan care să ducă la schimbarea Guvernului și la instalarea guvernului lui, așa cum a făcut și în 2015, după accidentul de la Colectiv. Și acest lucru e foarte grav pentru că președintele trebuie să respecte ordinea constituțională, trebuie să respecte rezultatul alegerilor, chit că îi convin sau nu îi convin, trebuie să respecte voința cetățenilor", a afirmat Tăriceanu, sâmbătă seară, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

El a subliniat că principalul rol pe care un președinte îl are este "acela de a respecta legalitatea și Constituția".

"Dacă nu respectă principiile democratice, sigur că orice președinte se descalifică, chiar dacă pe moment poate profită de tulburarea, de neliniștea de enervarea oamenilor, a unei părți din public. (...) Președintele vrea să profite de această situație și cred că, dacă nu va da un mesaj și el în sensul de a arăta că este momentul să punem punct acestei tulburări care afectează România și mai ales marile orașe de câteva zile, face o greșeală mare", a adăugat Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri