Sari la conținut

Lia Olguța Vasilescu, despre denunțătorul din dosarul ei: Luăm în calcul să cerem o expertiză psihiatrică

„Nu am nicun motiv să mă tem, că eu cred că o să câștigăm. Cert este că denunțătorul este transformat într-un hărțuitor pentru că văd că scrie în continuare tot felul de prostii, de mizerii despre mine. Nu mă simt amenințată că mie nu mi-e frică de nimic, dar nu e în regulă”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

De asemenea, edilul Craiovei a precizat că a ia în calcul o acțiune civilă împotriva denunțătorului ei, și chiar să ceară „expertiza psihiatrică a unei instanțe” în cazul celui care a denunțat-o la DNA.  

Săptămâna trecută, Tribunalul București a decis că Lia Olguța Vasilescu poate fi cercetată în libertate, dar decizia nu a fost definitivă. Curtea de Apel București are ultimul cuvânt. 

Denunțătorul edilului spune că a fost chiar amenințat cu moartea și că a fost presat să își retragă denunțul. 

A existat şi o ameninţare cu moartea tot ca urmare a acţiunilor doamnei primar. Mi s-au oferit diferite avantaje ca să renunţ la plângere, să-mi retrag documentele din dosar, să anulez probele, să-mi inventez motive medicale şi dacă voi face chestia asta îmi va fi mult mai bine, îmi va prelungi viaţa care oricum este scurtă. Este vorba de contabilul regiei de transport din localitate, instituţie aflată în subordinea Primăriei Craiova”, a spus Petre Becheru, denunțătorul Liei Olguța Vasilescu.

La rândul său, avocatul Liei Olguța Vasilescu a spus că procurorii DNA au făcut presiuni asupra martorilor din dosar. 

„DNA a luat persoane de pe stradă pe care le-a dus în unele locuri unde au făcut presiuni asupra lor pentru a recunoaşte detalii în cazul clientei mele. Nu am emanat în spaţiul public astfel de detalii privind ancheta. În schimb, DNA remite presei un rechizitoriu, cenzurat ce-i drept, în contextul în care clienta mea nu primise rechizitoriul. Nu ar fi trebuit să vorbească nici denunţătorul, nici DNA şi nici Olguţa Vasilescu, care a tăcut luni de zile când toţi doreau ca ea să vorbească....A înţeles să nu comenteze alte trei denunţuri ale altor trei denunţători. A înţeles să se apere în faţa unui singur denunţător, care a înţeles să o jignească", a spus Chiciu.

Procurorul DNA a cerut instanţei să îi interzică Olguţei Vasilescu să se apropie de martori şi de denunţători. De asemenea, procurorul a solicitat ca primarul Craiovei să nu aibă voie să se deplaseze în locurile ce urmează a fi stabilite de instanţă.

„Ea (Lia Olguţa Vasilescu, n.r.) a înţeles să dezbată probele într-un spaţiu virtual, înaintea sălii de judecată. Ea a fost şi la televiziuni. A înţeles să-şi facă apărarea în mediul virtual în loc să-şi facă apărarea pentru faza procesului penal. Ea beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar un judecător va decide, şi nu opinia publică. Martorii se simt ameninţaţi şi şantajaţi şi e greu de crezut că, până la momentul discutării probelor, aceştia vor mai avea deschiderea şi dorinţa de a mai face declaraţii. Instanţa supremă a dispus arestarea preventivă pentru acţiuni similare cu cele ale inculpatei", a declarat procurorul în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti.

Procurorul a mai solicitat ca instanţa să îi interzică Liei Olguţa Vasilescu să mai participe la emisiuni de radio şi de televiziune.

DNA solicită instanţei să dispună, în cadrul măsurii preventive, ca Olguţa Vasilescu să nu se apropie de persoanele desemnate de anchetatori şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.

Procurorii susţin că au formulat cererea pentru că, după trimiterea în judecată, Olguţa Vasilescu a încercat să îl discrediteze pe martorul denunţător şi a postat pe pagina ei de Facebook acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanţii săi să facă aprecieri asupra probelor.

DNA a sesizat şi Consiliul Superior al Magistraturii, pentru postarea pe pagina de Facebook a Olguţei Vasilescu a unor documente din dosarul în care a fost trimisă în judecată.